Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:01 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dobrogea, leagănul creştinătăţii în România Ce obiceiuri păstrează locurile sfinte pentru perioada Sărbătorilor Pascale

ro

13 Apr, 2015 00:00 1871 Marime text
Dobrogea este o regiune încărcată de spiritualitate. Dobrogea adăposteşte primele dovezi ale creştinismului pe teritoriul ţării noastre prin peştera Sfântului Andrei. În actuala biserica din peştera, în pronaos, într-o nişă, se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe vin aici pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest „pat al Sfântului Andrei”.
 
Ca semn al cinstirii locului pe care a şezut însuşi „cel dintâi chemat” al Domnului, în decursul anilor, acesta a fost folosit şi ca loc de ardere a lumânărilor sau a tămâiei. La aproximativ 200 de metri de peşteră, pe un alt versant al muntelui, se observă şi astăzi urmele vechilor chilii săpate în stâncă, unde tradiţia spune că ar fi locuit ucenicii apostolului. În afară de aceste dovezi ale prezenţei Sfântului Andrei aici, nu departe de peştera, se mai văd şi astăzi urmele celor nouă izvoare, ale căror ape formau pârâul Cuzgun (“Porumbel”, în turcă veche), în care au fost botezaţi primii creştini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au căzut în genunchi apostolului, după o predică.

 Obiceiuri după Paşte, în Dobrogea

„Caloianul” este un obicei practicat după Paşte. Obiceiul constă în fabricarea unei păpuşi de lut, ce era îngropată în câmp, că apoi după o perioadă de timp era deshumată, ruptă în bucăţi şi împrăştiată pe câmp, simbolizând fertilitatea, belşugul culturilor şi regenerarea vegetaţiei. Numele vine din slavul kaljenŭ = de lut, datorită materiei prime din care este confecţionat. Caloianul este un rit arhaic de fertilitate menit să aducă sau să oprească ploaia şi se practică în a treia miercuri de după Paşti, ca mai târziu să se apeleze la el de fiecare dată când seceta ameninţă culturile. În general, acest obicei este denumit cu un nume feminin – Mama Caloiana, Scaloiana, Moaşă Ploii.
 
În Doborgea, păpuşile de lut se împodobesc cu coji de ouă roşii şi se sparg pentru a imită violenţa sacră în riturile de trecere. Dacă era secetă se „omora” Tatăl Soarelui, iar dacă ploua prea mult, se „omora” Mama Ploii. Obiceiul este încă practicat în satele din judeţul Tulcea.

„Cucii” – acest obicei se aseamănă într-o oarecare măsură cu “Căluşarii”, se mai practică şi în alte zone ale ţării, dar “Cucii” caravaneni au o vizibilă notă de originalitate, manifestată atât în ceremonial cât şi în construcţia măştilor. Colectivul ceremonial al „Cucilor” este alcătuit, după tradiţie, dintr-un grup de 15 bărbaţi mai tineri sau mai varsnici, împărţiţi în două cete de câte şapte (şapte sugerând, în concepţia locală, numărul zilelor săptămânii). Cel aflat în plus este „mutul”, personajul central. Fiecare „cuc” se invidualizează prin mască, prelungită cu un fel de bluza şi de fustă lungă până la opinci. De acestea sunt fixaţi câţiva „zilisori” (clopoţei sub formă de capsulă, cu sunet cristalin). Măştile sunt diferite prin felul împodobirii şi al cromaticii, acestea depinzând, în primul rând, de tradiţia locală, dar şi de imaginaţia participanţilor. Ca obiecte de luptă, fiecare „cuc” are o sabie vopsită în roşu (culoarea confruntării) şi un târnăcop vopsit în albastru (simbol pentru uneltele gospodăreşti), confecţionate din lemn.
 
După tradiţie, obiceiul „cucilor” se desfăşoară în trei locui: la o fântână, la câmp şi în sat. Ritualul se desfăşoară în ritm de geamparale, joc specific Dobrogean. Prin faptul că anunţă primăvară, acest frumos şi străvechi obicei deschide un nou ciclu anual în viaţă colectivităţii.
 
Paparuda este un obicei care se practică în a treia zi de Paşti în localităţile Niculiţel, Luncavita, Jijila, Văcăreni, dar şi în mare parte din sudul României. Are drept rol invocaţia către ploaie, iar un gest ce trebuie respectat în ritual este stropitul cu apă a celor care participa în alai. Grupuri de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, intră din gospodărie în gospodărie. Ele cânta pentru ploaie şi dansează. Apoi sunt udate de gazdă sau se udă între ele cu apă rece. Stropitul cu apă reprezintă un gest de magie, prin analogie. În mentalitatea arhaică şi tradiţională se consideră că imitarea ploii era suficientă pentru producerea ei. De asemenea, se consideră că „masca verde” reprezintă spiritul antropomorf al vegetaţiei, ce se va regenera odată cu căderea ploilor. Se credea că purtarea „măştii verzi” (flori, frunze) va influenţa bogăţia culturilor.
 
Sursa foto: bree.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii