Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:05 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA vorbeşte despre un prejudiciu de 26 de milioane de euro Ce ar câştiga statul în cazul unui sechestru pe averea lui Mazăre (document)

ro

18 Mar, 2015 00:00 1642 Marime text
Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a fost reţinut, la începutul acestei săptămâni, într-un nou dosar, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni). În acelaşi dosar, procurorii Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la posibila săvârşire a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

În comunicatul DNA se arată: „În perioada 2006 -2009, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan atât direct, cât şi prin intermediul celuilalt inculpat“.

De asemenea, Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că, „în perioada 2008 - 2014, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi instituţia publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei - circa 335 de milioane de euro.

Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi“, se mai arată în comunicatul DNA.

Conform procurorilor Anticorupţie, din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat mai multe încălcări ale legislaţiei aplicabile, ceea ce „a produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288,88 de lei, circa 26 de milioane de euro“.

În acelaşi dosar, procurorii susţin că, „în perioada noiembrie 2006 - 2013, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie şi societatea controlată de el şi de celălalt inculpat (n.r. Sorin Strutinsky), în valoare totală de peste 6 milioane de lei“. Nu în ultimul rând, în perioada noiembrie 2008 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, a semnat 13 contracte, acorduri-cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria municipiului Constanţa şi o societate comercială, la care era asociat inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 23 de milioane de lei“.

 Apartament în Bucureşti şi teren în Madagascar 

Va fi însă interesant de urmărit ce se va întâmpla în acest dosar, în care procurorii DNA vorbesc despre un presupus prejudiciu de aproximativ 26 de milioane de euro. Căci nu este un secret pentru nimeni că, deşi afişează o bunăstare ostentativă - autoturismele de colecţie sunt doar un exemplu - primarul municipiului Constanţa nu se poată lăuda, aşa cum reiese din cea mai recentă declaraţie de avere, cu o agoniseală ieşită din comun.

Astfel, conform declaraţiei de avere completate pe 13 iunie 2014, Radu Mazăre deţine un teren intravilan în Bucureşti, în suprafaţă de doar 24,16 mp, şi unul de 35,68 mp, tot în Bucureşti. Ambele au fost dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare. Acestora li se adaugă un teren de 1,7 ha, dobândit în 2012, prin concesiune (concesionari Radu Mazăre şi Mihai Mazăre), teren situat în Madagascar.

Chiar dacă, ani buni, în declaraţia de avere a primarului Constanţei nu a figurat nimic la rubrica „Clădiri“, în 2013, Mazăre şi-a „tras“ apartament. În Bucureşti, în suprafaţă de 184,43 mp, construit în regie proprie.

În ceea ce priveşte bunurile mobile, edilul-şef are aceeaşi şalupă cu motor, remorcă peridoc, un autoturism Jeep Willys şi un Jaguar, acestea din urmă „răsărite“ în declaraţia de avere abia în vara lui 2014.

Mazăre nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
În ceea ce priveşte activele financiare, edilul-şef are un cont de 4.629 de euro deschis în 2013 la Raiffeisen Bank şi 290.000 de euro cash (!).
De asemenea, în declaraţie figurează două carduri de credit la aceeaşi bancă şi la Banca Transilvania, „dar fără cash colateral“.

Radu Mazăre este asociat şi acţionar în următoarele societăţi: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SA Alliance Qwest Company SA şi SC Silk Estate SA.

Conform aceluiaşi document, Mazăre a acordat împrumuturi în nume personal către: SC Nisipuri SA - 1.612.875 de lei, celebrului cetăţean grec Ioanis Poulos Skantzikas - 600.000 de euro, SC Xenoti SRL - 16.499 de lei, 47.695 de lei, 42.060 USD.

Primarul municipiului Constanţa nu are datorii.

În anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, el a avut o indemnizaţie de primar în valoare de 32.235 de lei. De asemenea, în urma vânzării unor acţiuni (Enterprises INC of Monrovia Grecia), a obţinut 80.000 de euro (contract în rate).
În urma restituirii unui împrumut, a obţinut de la Nisipuri SA 13.435 de lei.
 
Amintim că Radu Mazăre este judecat în Dosarul Retrocedărilor, cauză în care procurorii DNA susţin că statul ar fi fost păgubit cu 114 milioane de euro prin retrocedarea presupus ilegală a aproximativ 100 de hectare de teren din Constanţa.
 
În secțiunea Documente puteţi vizualiza declaraţia de avere din anul 2014 a primarului Radu Mazăre.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii