Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din misterele WineRo A împrumutat filosofia vinurilor din Bordeaux şi a venit la Aliman pentru a oferi cele mai bune vinuri (galerie foto)

ro

07 Aug, 2013 00:00 2418 Marime text
Dealurile din Aliman sunt acoperite cu vii ce produc un vin de foarte bună calitate. Ţinând cont de istoria zonei, compania WineRo a lansat în anul 2009 pe piaţă un brand sută la sută românesc - Alira, denumire ce împrumută din numele celor două localităţi pe raza cărora se află podgoria („Ali” vine de la Aliman, „ra” de la Rasova), dar care are ceva în comun şi cu numele de Enira, de asemenea brand marca WineRo, a cărui poveste a început în Bulgaria, în anul 2001 şi care astăzi este cunoscut în peste 14 state.

La noi, totul a început în urmă cu şapte ani când compania WineRo a decis să vină în România, alegând localitatea Aliman, pentru a aduce filosofia vinurilor din Bordeaux, vinuri de tradiţie şi căutate de cunoscătorii şi colecţionarii din întreaga lume. Iniţiativa a aparţinut unui grup de investitori străini, care îi are în frunte pe Dr. Karl Heinz Hauptmann şi oenologul Marc Dworkin. Aceştia au decis să dea o nouă imagine vinului românesc şi terenurilor sterpe de la Aliman şi au reuşit, dovadă medaliile obţinute de vinurile din portofoliu WineRo. Şi dăm în acest sens un singur exemplu. La ediţia din 2012 a International Wine Contest Bucharest ALIRA Merlot 2009 a câştigat medalie de aur, acumulând 88 de puncte.
 
Producţie limitată şi calitate foarte bună
 
Care este secretul obţinerii unui vin de calitate şi care sunt armele secrete ale Alira, ne-a dezvăluit, ieri, în scurta noastră vizită la podgoria de la Aliman, Ilie Caciuc, şeful fermei WineRo.
„Ne aflăm în perioada de pârgă, când strugurii încep să-şi schimbe culoarea, încep să se înmoaie şi în această perioadă noi facem o lucrare pe care am denumit-o green harvest, adică recoltat în verde. Facem acest lucru pentru că noi vrem să mergem cu producţie limitată şi cu calitate foarte bună, iar ca să putem ajunge la o calitate foarte bună trebuie să avem cantitate mai mică. Strugurii care rămân pe butuc după recoltatul acesta verde vor avea acumulări mult mai mari. După cum se observă la noi strugurii sunt mai aproape de pământ pentru că nopţile încep să fie mai răcoroase şi atunci vrem să avem parte de cât mai multă căldură şi să folosim radiaţia terestră - ziua se încălzeşte pământul, iar noaptea radiază căldură. Această metodă ne permite să avem mai multe frunze, o masă vegetativă mai bogată. Frunza este bucătăria plantei, ceea ce ne dă o cantitate mai mare de substanţe nutritive care se duc către struguri”, a explicat Ilie Caciuc. Potrivit acestuia, aproximativ între 1 şi 3,5 tone la hectar sunt pierderi, care rămân ca îngrăşământ verde, întrucât producţia nu trebuie să depăşească 7 tone la hectar. „Ceea ce depăşeşte 7 tone la hectar trebuie să cadă”, explică Ilie Caciuc.
 
Vinul Merlot de Aliman, recunoscut încă din timpurile străvechi
 
Investitorii străini nu au încercat întâmplător să aducă experienţa bordoleză în România. „Se încearcă şi se obţin la Aliman vinuri de calitate superioară, vinuri corpolente, plăcute, catifelate, vinuri de mare fineţe”, spune Ilie Caciuc. Cum? „Practicăm îngrijirea plantaţiei şi vinificaţia după metoda din Bordeaux. Un mare oenolog - Marc Dworkin - s-a gândit împreună cu investitorii să încerce să aducă în România calitatea din Bordeaux şi noi credem că am reuşit. Alira este un brand românesc chiar dacă seamănă un pic ca denumire cu sora lui Enira din Bulgaria. Totuşi noi zicem că este pur românesc şi că foloseşte din plin terroir-ul de la Aliman, adică mixul dintre condiţiile de climă şi sol, unde de fapt istoria ne spune că s-au obţinut vinuri roşii de mare calitate, în special Merlot de Aliman era recunoscut încă din timpurile străvechi”, povesteşte şeful fermei WineRo. La podgoria de la Aliman, pe o suprafaţă de 80 de hectare se cultivă doar soiuri roşii - Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon şi Merlot. Feteasca Neagră este cultivată pe zece hectare, Merlot pe 47 de hectare, iar Cabernet Sauvignon pe diferenţa de suprafaţă rămasă. „De departe cel mai interesant vin rămâne Feteasca Neagră, care a început să fie foarte apreciat şi afară şi noi suntem mândri de treaba aceasta”, susţine Ilie Caciuc. Până acum s-au realizat exporturi în China, Austria şi Cehia. „Am început uşor cu exportul. Sperăm să mergem cât mai mult şi pe exporturi. Nu suntem foarte interesaţi doar de exporturi, ne interesează să obţinem vinuri de calitate şi să fim apreciaţi în ţară şi în străinătate”, a menţionat Ilie Caciuc.
 
Investiţii de aproape 8 milioane de euro
 
La ora actuală, compania are încheiat un contract cu firma de distribuţie Sorla, iar produsele pot fi găsite şi la Hotel Cherica din Constanţa. „Ţinta noastră nu sunt supermarketurile. Noi încercăm să intrăm pe o piaţă a cunoscătorilor. Marc Dworkin a creat vinuri cotate între 84 şi 90 puncte Parker, deci sunt vinuri de mare calitate”, spune Ilie Caciuc. Potrivit şefului de fermă, vinul Alira „este un vin care are un raport calitate-preţ foarte bun, dar aceasta înseamnă şi investiţii foarte mari şi cheltuieli foarte mari pentru obţinerea lui”. Până la această dată vorbim de investiţii de aproape 8 milioane de euro din care 2,6 milioane de euro s-au cheltuit pentru plantare şi înfiinţare plantaţie pe o suprafaţă de 80 de hectare.
 
Sărbătoarea recoltei, în septembrie
 
Şi-n acest an, WineRo va organiza sărbătoarea recoltei. Evenimentul este programat pe data de 27 septembrie. Se anunţă o zi cu muzică bună şi dansuri populare. De la serbare nu va lipsi nici mustul şi plăcinta dobrogeană. Şi de această dată participarea va fi numeroasă, undeva la peste 400 de invitaţi din Aliman, localităţile învecinate, Constanţa şi Bucureşti.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii