Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denia din această seară simbolizează înmormântarea trupului Domnului

ro

13 Apr, 2012 02:00 3658 Marime text
inmormantareaDomnului.jpgÎn perioada 9 - 13 aprilie, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniilor.

Denia de vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de preot şi de credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului, este înconjurată biserica de cler şi de credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei - secolele XI-XII. Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe. Astăzi, la ora 10.00, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar. Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia această slujbă la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Sfântul Epitaf este o icoană ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea Mare şi aşezată pe masă, în mijlocul bisericii, şi simbolizează trupul mort al Domnului, iar masa - mormântul Mântuitorului. Prohodirea Epitafului şi procesiunea cu trupul Domnului sunt o reprezentare simbolică a îngropării lui Hristos.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii