Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaratiile martorilor propusi de IPJ, favorabile comisarului Safta

ro

16 Feb, 2005 00:00 1232 Marime text

Printre altele, comisarul Safta este acuzat ca nu a intocmit cum trebuie dosarul celor doi SPP-isti atunci cand s-a aflat in lucru la Medgidia * Audiat de magistrati, Gabriel Neacsu a declarat, ieri, ca atunci cand i-a fost atribuit dosarul respectiv de catre chestorul Traian Jipa totul era in regula, lasand sa se inteleaga ca acest caz fusese cercetat cu responsabilitate

La Tribunalul din Constanta a avut loc, ieri, un nou termen de judecata in procesul intentat de catre fostul adjunct al Politiei din Medgidia, comisar-sef Nicolae Safta, reprezentantilor IPJ Constanta. In cadrul sedintei de judecata de ieri, ar fi trebuit sa fie audiati atat martorii propusi de comisarul Safta, cat si cei propusi de reprezentantii IPJ Constanta. Referitor la primii, respectiv, Nicolae Mustata si Mircea Apostol, acestia nu s-au prezentat pentru ca nu au fost citati, urmand ca la termenul viitor sa fie facuta citarea celor doi de catre instanta. De asemenea, Serban Pretor nu s-a putut prezenta in fata magistratilor deoarece acesta este bolnav. In schimb, la proces s-au prezentat Valentin Burlacu si Gabriel Neacsu, ambii ofiteri, care au calitatea de martori ai acuzarii. La termenul anterior, prin raspunsurile la interogatoriul reprezentantilor IPJ, s-a evidentiat faptul ca la masura luata impotriva lui Safta s-a avut in vedere atitudinea, considerata defectuoasa in gestionarea cazului "Pretor-SPP" precum si vina de a da relatii reprezentantilor mass-media. Desi concret nu Safta a fost cel care s-a ocupat efectiv de ancheta "Pretor- SPP", comisarul este acuzat ca a tratat cu superficialitate cazul respectiv. In cadrul interogatoriului de la termenul anterior, una dintre intrebarile acuzatoare viza faptul ca Safta nu a intocmit proces verbal de depistare in trafic a celor doi SPP-isti. Din declaratiile celor doi martori propusi de reprezentantii IPJ Constanta, Gabriel Neacsu si Valentin Burlacu, care ar fi trebuit sa-l incrimineze pe Safta, nu a reiesit ca acesta nu si-ar fi indeplinit atributiile de serviciu, asa cum sustin cei care au decis schimbarea din functie a comisarului Safta. Mai precis, desi in ordinul de eliberare din functie a lui Safta se sustine ca acesta nu ar fi intocmit cum trebuie dosarul celor doi SPP-isti atunci cand a fost in lucru la Medgidia, ieri, Gabriel Neacsu a declarat ca atunci cand i-a fost atribuit dosarul respectiv de catre chestorul Traian Jipa, totul era in regula si lucrat conform procedurilor. Comisarul sef, Nicolae Safta a fost destituit in cursul anului trecut sub pretextul unui "management defectuos", si asta dupa ce ani de zile a primit numai calificatul "foarte bine". In opinia multora, comisarul Safta a fost o victima colaterala a scandalului care a avut loc in cazul Serban Pretor-SPP. La scurt timp dupa acest conflict, Safta a fost pus la dispozitia IPJ. Considerand ca reprezentantii IPJ nu au avut dreptate atunci cand a fost schimbat din functie, Safta a actionat in instanta Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta, contestand decizia acestora. Prin cererea depusa la dosarul cauzei, comisarul sef Safta contesta dispozitia chestorului de politie Traian Jipa, seful IPJ Constanta, prin care a fost dispusa demiterea sa. Pe de alta parte, Safta solicita constatarea nulitatii aceleiasi dispozitii si repunerea sa in functia indeplinita anterior. In apararea sa, fostul sef al Politiei din Medgidia sustine ca dispozitia atacata nu i-a fost adusa la cunostinta, a fost luata cu incalcarea dispozitiilor Codului Muncii si ale Legii privind statutul politistului. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 15 martie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii