Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Ziua Marinei Constanţa a găzduit cel mai mare spectacol naval din 2016 (galerie foto + video + document)

ro

16 Aug, 2016 00:00 5916 Marime text


Constanţa, capitala Mării Negre! Ieri, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei s-a derulat cel mai mare spectacol naval din 2016. La festivităţi au luat parte atât preşedintele României, Klaus Iohannis, cât şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dana Dragu, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, prefectul judeţul Constanţa, Adrian Nicolaescu, preşedintele CJC, Horia Țuţuianu, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, monseniorul Ieronim Iacob, muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, şeful Statului Major General, g-ralul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrşu, şeful Comandamentului Flotei, cmdr. Daniel Căpăţână, dar şi alte personalităţi ale judeţului Constanţa.


 
La ora 10.00 a fost ridicat cel mai mare drapel din Constanţa, pe catargul de pe faleză, iar militarii de la bordul navelor au arborat pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, pe acordurile Imnului Naţional.
 
Mai departe, din Portul Tomis au răsunat 21 de salve de tun, ca semn al salutului solemn, după care şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrşu, a ţinut cuvântul de deschidere şi a dat citire Ordinului Comun al Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Transporturilor şi al Ministerului Afacerilor Interne privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2016.
 
Zeul Neptun, însoţit de alaiul său, a deschis festivităţile marinarilor, iar din Portul Tomis a fost prezentat în premieră un spectacol de efecte pirotehnice pe timp de zi.


    
Începând cu ora 11.00 s-a derulat exerciţiul demonstrativ FNR 16, care a cuprins următoarele secvenţe: respingerea atacului aviaţiei inamice; căutarea şi atacul submarinului inamic, în timpul căreia a fost lansată o torpilă de exerciţiu de la bordul unei corvete, iar din elicopterul „Puma Naval“ a fost lansată, în premieră, o geamandură hidroacustică pentru localizarea submarinului, respingerea desantului maritim.
 
Ulterior, cele trei remorchere maritime, nou intrate în serviciul Forţelor Navale Române în anul 2016, au făcut o demonstraţie pe ritmuri de vals, după care marinarii s-au mutat în Portul Tomis, unde au organizat tradiţionalele jocuri marinăreşti.
 
De la ora 20.00, pe faleza din faţa Cazinoului din Constanţa, Muzica Militară a Forţelor Navale a susţinut un spectacol în aer liber, până la ora 22.00, când la bordul navelor a fost aprins pavoazul electric, iar de la bordul Fregatei Mărăşeşti a fost realizat, în premieră, un foc de artificii. Ulterior, marinarii s-au retras cu torţe pe itinerarul Vraja Mării -Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Farmacia Miga - Prefectura Constanţa - Statuia Victoriei - punct terminus.
 
Discursul integral al preşedintelui României, Klaus Iohannis, poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“. 
 
UPDATE! Spectacol excepţional de Ziua Marinei la Constanţa! (galerie foto+video)
 


























Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii