Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum intra Samata in legalitate?!

ro

21 Apr, 2010 03:11 8008 Marime text
cap_5.jpgSocietatea Bemosa Com SRL a depus zilele trecute, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, documentaţia privind „PUZ modificare regim de înălţime imobil locuinţe şi birouri din D+P+M+5-6E în D+P+M+7E cu parcare la demisol".

Dacă din denumirea documentaţiei ne gândim că societatea, cu sediul în Topolog, judeţul Tulcea, tocmai pune bazele unei clădiri pe bulevardul Mamaia, numărul 181 bis, de fapt, realitatea ne arată că imobilul există deja. Aşadar, proiectul depus acum la APM este, de fapt şi de drept, o intrare în legalitate... nespusă. Pentru că, după cum ne arată atât documentaţia depusă de Bemosa Com, cât şi Hotărârea de Consiliu Local Municipal, blocul din bulevardul Mamaia numărul 181 bis a trecut prin „furcile caudine" ale aprobărilor încă din perioada 2006-2007. Ba mai mult, nu se spune nimic despre un imobil existent sau despre intrarea în legalitate. Documentaţia depusă acum la Agenţia pentru protecţia Mediului de Hristu Şamata, unic asociat şi administrator al Bemosa Com, arată că se doreşte obţinerea avizului de mediu şi că proiectul este făcut de arhitectul Costel Şchiopuleţ de la MCM Proiect SRL. Terenul pe care tronează blocul verde de pe Mamaia numărul 181 bis are, potrivit actelor, 320 mp. Investiţia are la bază contractul de vânzare-cumpărare 2452 din 15 septembrie 2006, HCLM 384 din 27 iulie 2007, Autorizaţia de construire 2397 din 11 decembrie 2007 şi Certificatul de Urbanism 556 din 11 martie 2010, semnat de viceprimarul Decebal Făgădău, în numele primarului Radu Mazăre. Societatea Bemosa Com a cumpărat terenul în iulie 2006 de la Elena Matache, care l-a mandatat pe fratele său, Mircea Sangriu, să încheie afacerea, ambii fiind domiciliaţi în Statele Unite ale Americii. Hristu Şamata, ca reprezentant al Bemosa Com, a scos din buzunar pentru terenul de pe Bulevardul Mamaia, pe care erau, la acea dată, o casă cu cinci camere şi un garaj, 265.000 de euro. Şi aşa, pe casa moştenită de fraţii Elena şi Mircea de la părinţi, Şamata, afaceristul domiciliat în comuna tulceană Stejaru, a ridicat ditamai blocul cu şapte etaje, a cărui poză este ataşată, cu mândrie, la dosarul depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

bloc_2.jpgRude cu finanţatorii de la Săgeata

Bemosa Com SRL are sediul în comuna Topolog, judeţul Tulcea, şi are, potrivit Registrului Comerţului, ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. De altfel, societatea are ca punct de lucru o staţie PECO în localitatea Topolog şi o staţie de desfacere a produselor petroliere, în Dăeni. Cu cinci salariaţi, o cifră de afaceri de 6.028.153 de lei şi pic de profit, firma tulceană a reuşit totuşi să pună pe picioare un bloc în buricul târgului. Dar nu fără efort, ci cu ipotecarea proprietăţii, de două ori, pentru 800.000 de lei (conform actului 52421/2006) şi pentru 3.500.000 de lei (conform actului 809/2008). Şi, se pare că au existat şi ceva peripeţii pe parcursul lucrărilor, din moment ce portalul instanţelor constănţene ne arată un dosar înscris la Judecătorie, având ca obiect o plângere contravenţională. În fapt, petentul Bemosa Com se „războia" cu intimatul Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa. Din nefericire pentru tulceni, pe 20 ianuarie 2009, judecătorii au decis să respingă plângerea. Probabil că societatea lui Şamata fusese amendată de către Inspectorat şi a contestat acest fapt. Monitorul Oficial 0084 din 2010 ne arată şi hotărârea 1 din 14 decembrie 2009, prin care „se majorează capitalul social al societăţii de la 15.200 lei la 700.000 lei, cu un aport în numerar al asociatului unic Şamata Hristu, în valoare de 684.800 lei vărsaţi pana la data de 30.12.2009". Cu alte cuvinte... criza-i criză, dar numerarul nu ne lipseşte. Pentru a lămuri toate aceste aspecte, am încercat să discutăm cu Hristu Şamata. La numărul de telefon prezentat de Registrul Comerţului în dreptul SC Bemosa Com a răspuns, într-adevăr, un Şamata. Însă nu Hristu, ci tatăl acestuia, care s-a scuzat spunând că nu ştie foarte multe despre proiectul din Constanţa şi că nu ne poate ajuta. Însă, ne-a indicat cum am putea să-l contactăm pe fiul său. Din nefericire, orice încercare de a-l găsi, telefonic, pe patronul de la Bemosa Com, a fost sortită eşecului. Un alt aspect interesant din viaţa familiei Şamata este legătura de rudenie cu Teo Şamata, finanţator şi jucător la deja celebra echipă de fotbal din Liga a II-a, Săgeata Stejaru. De altfel, mai toţi cei care cotizează pentru fotbalul din Stejaru sunt rezidenţi ai acelei zone din judeţul Tulcea, de unde se trage şi Hristu Şamata. Legătura de rudenie cu Teo Şamata a fost confirmată şi de tatăl lui Hristu Şamata, care l-a denumit pe fotbalist „juniorul nostru". „Ne este nepot", a mai Şamata senior.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii