Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu două săptămâni înainte de spectacol Vezi ce spune Stela Popescu despre „Chiriţia în provincie"

ro

11 Oct, 2012 01:00 3020 Marime text
Stela_Popescu.jpgPe 24 octombrie, Opera Comică Bucureşti vine la Constanţa cu spectacolul „Chiriţia în provincie" cu participarea extraordinară a actriţei Stela Popescu.

Piesa se joacă pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Constanţa de la ora 19.00. Regia artistică a spectacolului aparţine lui Cristian Mihăilescu, iar scenografia este asigurată de Viorica Petrovici. Alături de Stela Popescu vor urca pe scenă soliştii Vicenţiu Ţăranu, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Ioana Damian, Valentino Tiron, Raluca Oprea, Andrei Lazăr şi Levente Ambrus.

 stela_popescu_-_sursa_foto_libertatea_ro.jpg

Cu două săptămâni înainte de reprezentaţie, Stela Popescu a acceptat să vorbească despre spectacol pentru cotidianul Ziua de Constanţa. „Mi-ar face mare plăcere să vină la spectacol constănţenii în număr cât mai mare. Este un spectacol foarte frumos ce prezintă o Chiriţă mai modernă, dar nu una schizofrenică. Se joacă clasic şi este un spectacol cu cele mai frumoase canţonete", a declarat Stela Popescu.

Sursa foto: libertatea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii