Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Concurenţei, bilanţ la final de an. Companii din portul Constanţa, amendate cu aproape 5 milioane de euro

ro

19 Jan, 2017 23:15 2934 Marime text
Consiliul Concurenţei a realizat, pentru anul 2016, un bilanţ potrivit căruia numărul deciziilor privind notificările de concentrări economice a fost de 59, în creștere cu 59% faţă de anul 2015.
 
Conform bilanţului citat, anul trecut, „au fost declanşate 12 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, cu una mai puţin faţă de 2015 şi cu trei mai multe comparativ cu 2014”.
 
„Investigaţiile vizează, printre altele, prelucrarea lemnului; mesaje scurte; închirierea terenurilor aparţinând domeniului public al statului şi care fac parte din infrastructura portuară; servicii de acces la infrastructura de comunicaţii; distribuţia angro şi en detail de medicamente; agenţiile de turism; piaţa serviciilor notariale”, precizează Consiliul Concurenţei.
 
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 68.438.985,74 lei (15,20 milioane euro), cea mai mare amendă fiind aplicată unui grup format din şapte companii de pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime (4,9 milioane de euro pentru înţelegeri şi abuz): Canal Sea Services SRL, Black Sea Pilots SRL, Maritime Pilot SRL, Black Sea Services SRL, Compania de Remorcare Maritimă Coremar SA, Logistic Remo Services SRL şi Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa (CNAPM).
 
De menţionat că, la sfârşitul lunii decembrie 2016, Consiliul Concurenţei avea în derulare 34 de investigaţii de încălcare a legii, cu 15% mai puţine faţă de finalul anului 2015.  
 
Conform bilanţului citat, „în anul 2016, au fost finalizate prin decizie de autorizare din partea CE următoarele cazuri:
  • Ajutor de stat Centrala Electrică Eoliană Fântânele Vest
  • Ajutor de stat Centrala Electrică Eoliană Cogealac”.

Sursa foto: bizlawyer.ro

Citeşte şi Amendă-record în Portul Constanţa! Consiliul Concurenţei a amendat cu 5 milioane de euro CN APMC şi alte şase companii!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii