Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Congaz SA dispare de pe piaţa constănţeană Cine va prelua activele şi pasivele societăţii de distribuţie a gazelor

ro

21 Sep, 2015 00:00 6990 Marime text
Acţionarii Congaz SA au decis, în data de 17 iulie, divizarea societăţii şi transferarea patrimoniului către SC GDF Suez Energy România SA şi Distrigaz Sud Reţele SRL.
 
Ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor societăţii Congaz SA, divizarea va fi executată prin transfer cu titlu universal al întregului patrimoniu, ce include activele şi pasivele. Activităţile de furnizare a gazelor naturale şi activităţile complementare celor de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale vor fi transferate către GDF Suez Energy România SA, alături de activele şi pasivele aferente, inclusiv de reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Activitatea de distribuţie a gazelor naturale, precum şi activele şi pasivele aferente (cu excepţia reţelei de distribuţie a gazelor naturale) vor fi transferate către Distrigaz Sud Reţele SRL. De asemenea, toate contractele comerciale încheiate cu diverşi furnizori de bunuri şi servicii vor fi transferate către fiecare societate beneficiară, în conformitate cu activităţile transferate fiecăreia dintre ele. În plus, toate imobilele şi titlurile de proprietate ale Congaz SA vor fi transferate către SC GDF Suez Energy România SA. Este vorba despre sediul principal (clădire de birouri D+P+2+M), situat pe strada Vasile Pârvan nr. 16, sediul secundar (baza de producţie), situat pe strada Industrială nr. 1A, un teren de 225 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 530 A, şi un teren de 70 mp, situat pe strada Petre Dascălui nr. 8A, Palazu Mare. Mai mult, către cele două societăţi beneficiare vor fi transferate şi toate autorizaţiile, aprobările şi permisele, dar şi litigiile societăţii Congaz SA. Ca urmare a divizării, SC Congaz SA va fi dizolvată şi radiată de la Registrul Comerţului.
 
În urma divizării, către SC GDF Suez Energy România SA vor fi transferate active de 229.753.287 de lei şi pasive de 100.851.133 de lei, iar către Distrigaz Sud Reţele SRL, active de 26.281.781 de lei şi pasive de 3.881.860 de lei.

Despre cele trei societăţi

Societatea divizată, Congaz SA, cu un capital social de 47.912.800 de lei - 3.536 de acţiuni -, cu sediul în municipiul Constanţa, strada Vasile Pârvan mr. 16, îi are ca acţionari pe GDF Suez Energy România SA, cu 3.526 de acţiuni, Consiliul Local Ovidiu (o acţiune), Consiliul Local Medgidia (o acţiune), Consiliul Local Mihail Kogălniceanu (cinci acţiuni), Consiliul Local Cogealac (cinci acţiuni). Administratorii societăţii Congaz SA sunt: Dan Pintilie, Anne-Marie Gestin, Cristian Buzan, Cristzian Dandu şi Bogdan Valter.
 
GDF Suez Energy România SA, cu un capital social de 199.224.870 de lei (19.922.487 de părţi sociale), are următorii acţionari: Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (7.371.320 de acţiuni), Fondul Proprietatea (2.390.698 de acţiuni), GDF International SAS (o acţiune) şi Cogac SAS (o acţiune). Administratorii GDF Suez Energy România SA sunt: Pierre Chatain, Bart Boesmans, Valerie Limpens, Mihai Adrian Albulescu, Gelu Ştefan Diaconu (n.r. preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală), Aurelian Ghimpău.
 
La rândul său, societatea Distrigaz Sud Reţele SRL are un capital social de 64.672.670 de lei (6.467.267 de părţi sociale). Asociat unic al societăţii este GDF Suez Energy România SA. Administratorii SC Distrigaz Sud Reţele SRL sunt: Frank Witenberger, Michel Houssemenne, Anne-Marie Gestin, Corneliu Condrea şi Nicolae Radu Chiurtu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cetateanul vede tot 21 Sep, 2015 00:07 Ce manevra, aceiasi oameni administratori la societati sau administratori straini la societatile cu actiuni ale ministerului si ale Proprietatea :)) au vrut sa scape de Consiliile Locale