Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea CN APMC invită sindicaliştii la dialog „Operatorul Portuar“ şi FNSP au declanşat protestele în Portul Constanţa (galerie foto+video)

ro

10 Mar, 2015 00:00 3022 Marime text
Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ a început, ieri dimineaţă, pichetarea sediului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC). În perioada 9 martie - 10 aprilie, în intervalul orar 7.30 - 18.00, în faţa sediului CN APMC vor protesta, zilnic, 200 de sindicalişti.
 
Conform Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP), această manifestare este organizată „împotriva conducerii administrative executive a CN APM SA“.
 
„Operatorul Portuar“ şi FNSP au decis să iasă din nou în stradă pentru a protesta, motivul nemulţumirilor fiind, de această dată, Master Planul Portului Constanţa. Conform declaraţiilor lui Mircea Burlacu, preşedintele FNSP, actuala conducere a CN APMC „distruge economia portuară“.
 
Master Planul Portului Constanţa aruncă în aer relaţiile dintre „Operatorul Portuar“, FNSP şi conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, relaţii care erau oricum tensionate încă de acum un an, atunci când administraţia Mazăre intenţiona să preia un pachet de 13% din acţiunile Portului, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor.
 
„CN APMC a refuzat orice fel de dialog organizat pe marginea Master Planului“, a declarat Mircea Burlacu. „Master Planul nu a fost niciodată discutat cu patronatele şi sindicatele. Nu ne-a fost înaintat niciodată. Doar luni am primit o invitaţie la o discuţie cu Asocierea Ernst&Young - Inros Lackner, consultantul. Dar timpul care ne era alocat era de trei minute, la finalul cărora se aşteptau, probabil, să şi aplaudăm. Nu putem vorbi în trei minute despre un obiectiv strategic de interes naţional şi, oricum, întâlnirea a fost anulată“, a precizat preşedintele FNSP.

Mircea Burlacu a mai afirmat că reprezentaţii actualei conduceri a CN APMC „au primit dispoziţie să transforme Portul Constanţa în zonă de plăceri şi să-i distrugă potenţialul economic. Actuala conducere a companiei distruge economia portuară, alungă marfa şi vapoarele din Portul Constanţa, ceea ce va atrage falimentul multor operatori portuari. Vor să facă acolo o zonă rezidenţială, în care să se intre direct cu iahtul, cu restaurante şi cazinouri. Asta doreşte actuala conducere a Portului Constanţa, demonstrând o permanentă lipsă de respect faţă de salariaţi şi operatori portuari“, a adăugat Mircea Burlacu.
 
„Nu se doreşte să se discute cu noi; nu se înţelege ce înseamnă Portul Constanţa, habar nu au de unde le vin banii şi cum să-i gestioneze“, a explicat Ştefan Muntoiu, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar“. Fac nişte master-plan-uri care costă milioane de euro şi care sunt complet abuzive. Conducerea executivă existentă să plece de aici, ca să putem discuta în continuare cu nişte oameni normali, cu o echipă care să ştie ce trebuie în Portul Constanţa“, a adăugat acesta.
Deşi autorizaţia pentru organizarea protestelor împotriva conducerii CN APMC a fost solicitată pentru o perioadă de 30 de zile, preşedintele FNSP a menţionat că derularea evenimentelor va depinde de evoluţia zilnică a situaţiei, mai exact, de dialogul cu CN APMC.
 
De altfel, Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a lansat, ieri, reprezentanţilor Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare şi celor ai Asociaţiei Patronale „Operatorul Portuar“ o invitaţie la dialog. Întâlnirea este programată pentru astăzi, la ora 14.00, iar temele discuţiilor vor fi Master Planul Portului Constanţa şi politica tarifară a CN APMC.
 
Nu este pentru prima dată când Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ (care include 35 de companii ce îşi desfăşoară activitatea pe domeniul portuar) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare ies în stradă pentru a manifesta împotriva conducerii CN APMC. În luna mai a anului trecut, cele două entităţi au protestat câteva zile la rând împotriva conducerii Portului şi a municipalităţii, atunci când aceasta din urmă intenţiona să preia în administrare un nou pachet din acţiunile Portului, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii