Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:26 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicatul MApN Acte normative adoptate. Solda de funcţie, sporuri, indemnizaţii, drepturi specifice, solda de merit, etc

ro

27 Apr, 2017 14:46 35329 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale salută adoptarea de către Plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/2017, privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative ce conţin şi amendamente ce se vor aplica personalului militar.

În forma finală adoptată de Cameră se regăsesc trei amendamente importante, din totalul de opt depuse de către conducerea M.Ap.N., care se înscriu în  demersul preocupărilor constante pentru îmbunătăţirea vieţii militarilor şi îndreptării deficienţelor acumulate în timp în sfera drepturilor salariale ale acestora.

Principalul amendament se referă la solda de funcție, acordată în luna ianuarie 2017, sub nivelul valorii de 1.450 lei, care se stabilește, începând cu 1 aprilie 2017, la 1.450 lei lunar. De aceste drepturi vor beneficia aproximativ 46.500 persoane.

Un alt amendament adoptat, care implică majorarea drepturilor băneşti ale militarilor, stabilește că sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice, care nu fac parte din solda funcţiei  de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi solicitare neuropsihică, se determină prin raportare la solda de funcţie cuvenită, al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.450 lei.

Începând cu 1 aprilie 2017, cuantumul soldei de merit al personalului militar va creşte cu 50 la sută din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit aflată în plată, la nivelul anului 2009. Prin această măsură se devansează aplicarea acestei creșteri care, conform prevederile OUG 9 din 2017,  ar fi fost acordată începând cu 1 august 2017.

Aplicarea acestor măsuri a fost posibilă printr-un efort susţinut al echipei de conducere a M.Ap.N. și al specialiștilor desemnați să participe la consultările cu instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alex 08 Jun, 2017 08:47 Da cu ce lucra subofiterul mai cult ca un SGP .???????? Daca salarile ar fi dupa merit unii subofiteri ar trebui sa vina cu bani deacasa.
  • fara nume 02 May, 2017 19:30 A-ti reusit sa umiliti toti subofițeri după 32 de ani in armata ca subofițer am același salariu ca soldați profesionisti
  • Tănase Florin 28 Apr, 2017 19:19 Îmi vine să.... nu mai zic că nu-frumos. În sfârșit v-ați hotărât să respectați o Lege? Și vă mai și lăudați cu asta. Dar cu perioada în care militarii nu au beneficiat de un drept legal ce faceți? Aia ați uitat-o. Și încă ceva...FELICITĂRI ați reușit... un soldat profesionist va avea același venit ca mulți subofițeri... asta da ierarhizare