Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorului, pe primul loc in tara

ro

20 Apr, 2010 03:41 2110 Marime text
cap_10.jpgComisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Constanţa (CRPC) se situează pe primul loc în topul celor mai performante comisariate din ţară.

Potrivit raportului realizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, instituţia constănţeană a obţinut în primul trimestru al acestui an 90,80 de puncte, situându-se astfel deasupra mediei naţionale generale de 79,26 de puncte. „Comparativ cu trimestrul întâi al anului trecut, când Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Constanţa s-a situat pe locul al nouălea în clasamentul indicatorilor de performanţă, sunt de părere că anul 2010 a început pozitiv. Aceste rezultate reprezintă în primul rând un efort de echipă, dar reprezintă în acelaşi timp şi un moment de obligaţie, deoarece se aşteaptă aceleaşi rezultate şi pentru trimestrul al doilea al acestui an", a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Mihai Petre, directorul coordonator al CRPC Constanţa.

De asemenea, directorul coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC), Dionisie Culeţu, a ţinut să precizeze că „acest loc fruntaş se datorează nu amenzilor obţinute, ci acţiunilor de control al inspectorilor şi modului de soluţionare a reclamaţiilor primite".

Eroare la Euro Finance

Astfel, de la începutul acestui an până în prezent, numărul reclamaţiilor înregistrate a ajuns la 956, 82% dintre acestea venind din partea produselor nealimentare, iar restul fiind din sfera produselor alimentare. Potrivit directorului coordonator al CRPC Constanţa, serviciile bancare deţin un segment important la nivelul reclamaţiilor. „La nivelul judeţului Constanţa, întâmpinăm probleme cu un singur schimb valutar, Euro Finance, care practică un schimb mai mic la cumpărare şi nu afişează acest lucru, inducând astfel în eroare consumatorul. Din păcate, în cazul în care consumatorul semnează formularul de acceptare a plăţii, nu putem obliga agentul economic să restituie banii şi astfel nu putem soluţiona plângerile aduse acestui schimb valutar, plus că firma are toate actele în regulă. Deocamdată am înţeles că a fost sistată activitatea", ne-a declarat Dionise Culeţu.

Pentru mini-vacanţa de 1 Mai, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Constanţa are în vedere o amplă acţiune de control, care vizează pieţele, magazinele alimentare, dar şi unităţile de cazare din staţiunile de pe litoral. „În săptămâna premergătoare celei de 1 Mai vom avea o acţiune de control care să determine turiştii să se simtă în siguranţă. Avem şi un număr de telefon unde turiştii pot formula reclamaţii, iar echipa se va deplasa imediat la faţa locului", a încheiat directorul coordonator adjunct al CJPC Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii