Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandantul Operațiilor Speciale din MApN s-a pensionat. A primit ”Legiunea de Merit” în Grad de Ofițer

ro

12 Jan, 2017 06:09 31922 Marime text
La sediul Ministerului Apărării Naționale a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a generalului Marius Crăciun, fostul șef al Componentei pentru Operații Speciale.
 
Au participat colegi, comandanți de arme și de mari unități militare, precum și generalul Nicolae Ionel Ciucă, şeful Statului Major General.   
 

În semn de respect și apreciere pentru profesionalismul său a primit cele mai înalte distincții în Armata noastră, iar, recent, pentru o activitate prolifică în domeniul operațiilor speciale, atașatul militar al Ambasadei SUA i-a înmânat, din partea Secretarului american al Apărării, ”Legiunea de Merit” în Grad de Ofițer.

 
Toată viața și-a călăuzit-o după codul “Silent professionals”, care ghidează activitatea specialiștilor din Forțele pentru Operații Speciale.
Și-a început cariera militară la frageda vârstă de 15 ani, fiind absolvent al Liceului Militar „Ştefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc, a continuat cu Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, iar timp de peste 35 de ani a fost ofițer în slujba Patriei, cu peste 350 de salturi ca parașutist.
 
A fost implicat în constituirea, definirea și dezvoltarea Forțelor pentru Operații Speciale în Armata României și i-a privit pe acești militari de elită ca pe proprii săi copii.

S-a născut la 10.12.1960 în Fălticeni, jud. Suceava.
 
Studii:
Școala Militară de Ofițeri Activi de Infanterie „Nicolae Bălcescu“ (1979-1982)
Curs comandanți grupuri cercetare în adâncimea dispozitivului inamic prin parașutare (1985)
Curs de limba engleză la  Academia Militară (1987-1988), Academia de Înalte Studii Militare
Facultatea de Arme Întrunite (1989-1991)
Colegiul de Comandă şi Stat Major Kansas-S.U.A. (1993-1994)
Academia de Poliție „Al. Ioan Cuza“ Facultatea de Drept (1999)
Curs postuniversitar de Relații internaționale la Academia de Poliție „Al. Ioan Cuza“ (2003-2004)
Curs postuniversitar de informații pentru apărare Universitatea Națională de Apărare „Carol I“ (2013)
Doctor în științe militare la Universitatea Națională de Apărare „Carol I“ (2018)
 
Grade:
locotenent (23 aug. 1982)
locotenent major (23 aug. 1985)
căpitan (30 decembrie 1989)
maior (31 iulie 1994)
locotenent colonel (1998)
colonel (2003).
general de brigadă (r) 2016
 
Funcții îndeplinite:
 – comandant pluton cercetare-indicare obiective (sept.1982-iun. 1986)
 – comandant companie cercetare și pregătire specială în Regimentul 64 Parașutiști (iul. 1986-sept. 1989)
 – șeful cercetării (aug. 1991-1993)
 – șef de stat major la Batalionul 495 Misiuni speciale (1993),
 – șef Birou P.L. în Comandamentul Trupelor de Parașutiști (1993-1995),
 – comandant al Batalionului 64 Parașutiști (oct. 1995-sept. 1997)
 – ofiţer internaţional de stat major în Celula Coordonare PfP (febr. 1998-2000)
 – șef birou în Comandamentul Trupelor de Parașutiști (2000-2001)
 – observator ONU în Congo (2001-2002)
 – șef birou și șef serviciu în Comandamentul 2 Operaţional (2002-2004)
 – șef Birou în Direcția Operații din S.M.G. (2004-2008)
 – şef Celula Permanentă PfP (august 2005-august 2006)
 – locţiitor al comandantului (2008-2009)
 – comandant al Componentei de Operaţii speciale (din 20 nov. 2009).
 
Sursa foto:  MApN, Eugen Mihai

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii