Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va asigura paza obiectivelor Sucursalei RCF Constanţa (document)

ro

04 Feb, 2017 00:00 2443 Marime text
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă organizarea unei licitaţii privind atribuirea contractului „Pază, protecţie, ordine şi control la obiective ale Sucursalei RCF Constanţa“, în valoare estimată de 2.822.195 de lei (626.625,29 de euro).
 
Potrivit anunţului publicat pe licitatiapublica.ro, se va încheia un acord-cadru cu maximum cinci agenţi economici, pe o durată de 24 de luni. Cantităţile minime prevăzute în acordul-cadru sunt: şapte posturi de pază (cinci pază simplă + două pază mobilă înarmată). Cantităţile maxime (24 de luni): 11 posturi de pază în extrasezon (cinci pază simplă + două pază înarmată + patru mobilă înarmată) şi 13 posturi în sezon (şapte pază simplă + două pază înarmată + patru mobilă înarmată).
 
Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9.03.2017, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 3.04.2017, ora 18.00. Valoarea garanţiei de participare este 28.221 de lei.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii contractante în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire în cadrul CNCF CFR SA Bucureşti - Sucursala Regională CF Constanţa sunt: Dorin Ioan Maer - director, Radu Anton - şef Revizorat SC, Joiţa Mega - director adjunct, Vasilica Sbingheci - şef Serviciul Financiar, Constantin Tudor - şef Serviciul Comercial, Leila Dalida Raşid - economist, Serviciul Comercial, Alina Ciobanu - economist - Serviciul Comercial, Gabriela Tiron - şef Serviciul PDFCF - Economic, Georgeta Tocaci - şef Serviciul BAI, Camelia Răceanu - şef Oficiul Juridic, Marcel Butoi - jurist - Oficiul Juridic, Camelia Nacu - jurist - Oficiul Juridic, Adriana Popescu - jurist - Oficiul Juridic, Daniela Luminiţa Belu - şef Serviciu Achiziţii Publice, Daniel Marius Toader - economist, Serviciul Achiziţii Publice.

Condiţii pentru ofertanţi 

Ofertanţii trebuie să aibă o cifră de afaceri anuală pentru ultimele trei exerciţii financiare disponibile (anii 2013, 2014, 2015) de minimum 1.400.000 de lei. De asemenea, vor prezenta lista serviciilor prestate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii trei ani, cu indicarea valorilor, a datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. Experienţa similară se va demonstra prin prezentarea unui contract sau a mai multor contracte din care să reiasă servicii similare celor supuse achiziţiei, prestate în ultimii trei ani, în valoare individuală/cumulată de minimum 1.411.097 de lei, fără TVA.
 
Prestatorul va asigura următoarele: staţie radio de emisie - recepţie pentru fiecare agent de pază; agenţi de pază calificaţi conform legislaţiei în vigoare, arme de foc şi armamentul necesar pazei pentru locaţiile în care vor fi instalate aceste posturi, mijloace de patrulare auto pentru teren accidentat, situaţia echipajelor de intervenţie rapidă. Timpul de intervenţie în situaţii deosebite nu trebuie să depăşească cinci minute.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii