Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este şi ce-a făcut Decebal Şerban, presupusul viitor şef al Portului

ro

01 Jun, 2012 01:00 8287 Marime text
DecebalSerban008.jpgZvonurile spun că Decebal Şerban, fostul consilier personal al PSD-istului Valentin Preda, este propunerea pentru şefia Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime. Mai mult decât atât, surse bine informate spun că venirea acestuia pe post este iminentă.

Şerban a fost consilierul lui Preda în perioada în care acesta a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. De câteva săptămâni, Valerică, aşa cum îl alintă primarul Radu Mazăre, ocupă din nou această funcţie. Decebal Şerban a fost inspector de specialitate în cadrul Autorităţii Navale Române, căpitan de port şi specialist al Căpităniei Zonale, iar acum este angajat al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA. Însă, aşa cum spuneam, a fost şi consilierul personal al lui Valentin Preda, cel care, la rândul lui, a fost consilierul personal al primarului Radu Mazăre.

Figură necunoscută până la un moment dat, Şerban s-a făcut remarcat atunci când s-a „interpus" în povestea unui teren din spatele blocurilor MF 2, MF 3 şi MF 4 de pe strada Mircea cel Bătrân. În acte, terenul aparţinea soţilor Elena şi Vasile Dumitru şi era situat pe o stradă celebră, dar dispărută în mare: Cărămidari. Locuitorii din blocurile din zonă s-au răsculat împotriva proiectului de casă cu un etaj pe care familia Dumitru, cea pentru care Decebal Şerban s-a certat cu oamenii, intenţionau să o construiască în faţa ferestrelor lor. Drama a fost rezolvată prin... bunăvoinţa Primăriei şi a Consiliului Local. În luna februarie a acestui an, Consiliul Local a aprobat tranzacţia dintre primarul municipiului Constanţa, Consiliul Local al municipiului, municipiul Constanţa şi Dumitru Vasile şi Elena. Atunci, „drama" de pe strada Cărămidari a luat sfârşit, iar familia Dumitru a primit un alt teren, mult mai... propice.

Finalul unei „drame"

Proiectul de hotărâre spune că tranzacţia s-a decis, „având în vedere Dispoziţia nr. 3805/28.05.2010, sentinţa nr. 2265/2011 a Tribunalului Constanţa dată în dosarul nr. 7294/118/2011, dosarul nr. 13897/118/2011 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, raportul de evaluare întocmit de SC Cadastru Consulting SRL, înregistrat sub nr. 158084/2011, şi raportul de evaluare întocmit de SC Maestro Business Consulting SRL, înregistrat sub nr. 158088/2011, certificatele de urbanism nr. 3651/2010 şi nr. 3695/2011, HCL nr. 258/2010, privind aprobarea PUZ pentru teritoriul situat în municipiul Constanţa, delimitat de strada Ştefan cel Mare, Prel. bulevardul Ferdinand pe lângă blocul MFA1A, plaja Modern, Mircea cel Bătrân, teren în suprafaţă de 2.718,35 mp, proprietatea persoanelor fizice şi juridice". De asemenea, s-a luat în considerare adresa familiei Vasile şi Elena Dumitru înregistrată sub nr. 156202/2011, prin care se solicită efectuarea unui schimb de terenuri în scopul stingerii în această fază a litigiului judiciar aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, dosar nr. 13897/118/2011, competenţă declinată către Judecătoria Constanţa, conform certificatului emis de Tribunalul Constanţa.

De pe Cărămidari la Scandinavia

În cadrul tranzacţiei, părţile s-au înţeles să stingă, de comun acord şi în totalitate, litigiul ce face obiectul dosarului nr. 13897/118/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa. „Municipiul Constanţa, primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local atribuie către Elena şi Vasile Dumitru terenul situat în staţiunea Mamaia, zona Scandinavia, în suprafaţă de 355 mp, având o valoare de 540 de euro metrul pătrat şi o valoare totală de 191.700 de euro, în schimbul terenului proprietatea acestora, situat în Constanţa, strada Mircea cel Bătrân nr. 86A, care face obiectul Dispoziţiei nr. 3805/2010, în suprafaţă de 310 mp, având o valoare de 620 de euro metrul pătrat şi o valoare totală de 192.200 euro", se mai arată în proiectul de hotărâre. Documentul mai spune că, în urma încheierii tranzacţiei, Elena şi Vasile Dumitru consideră ca stins definitiv litigiul cu referire la teren şi la plata de daune interese reprezentând valoarea cheltuielilor efectuate cu elaborarea PUZ, plata de daune morale reprezentând contravaloarea disconfortului cauzat şi plata cheltuielilor de judecată. Simplu, atât de simplu...

Trebuie menţionat faptul că societăţile Cadastru Consulting şi Maestro Business Consulting apar şi în celebrul dosar al retrocedărilor instrumentate de administraţia Mazăre. Numele primei firme era legat de Alin Horaţiu Dima, inculpat ca „evaluator agreat de Primăria Constanţa, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie"

Sperietoarea CEDO?!

Schimbul de terenuri mai fusese propus spre votul consilierilor şi în decembrie 2011, însă a fost retras. „S-a retras de pe ordinea de zi pentru că încă nu adusese ca document încheierea instanţei ştampilată. Municipiul a retrocedat terenul acela. A fost proprietatea cuiva şi a retrocedat, pentru că aşa spune legea, să dăm loc pe loc. Legea reparatorie spune că îţi dau terenul pe care l-ai avut şi l-ai moştenit şi, dându-ţi terenul, îţi dau şi drepturile care derivă din proprietate. Posesia înseamnă că poţi să şi construieşti pe teren. Degeaba îţi dau terenul înapoi pe care putea să construiască bunică-tu, dar eu acum vin şi-ţi spun: îţi dau terenul, dar nu poţi să mai construieşti. Este vorba despre legea reparatorie, pentru că fac o reparaţie, pentru că altfel ne dau în judecată, se duc la CEDO să plătim bani. Şi atunci, dacă omul nu poate construi din diverse motive pe terenul respectiv, îi dau un teren echivalent valoric pe care să poată construi", a explicat, în decembrie 2011, primarul Radu Mazăre. Ceea ce nu a spus edilul este motivul pentru care s-a ajuns la acest schimb. În urmă cu mai bine de un an, locatarii blocurilor din zonă au alertat autorităţile din cauza faptului că pe terenul dinspre mare cineva începuse să sape o fundaţie. Terenul fiind instabil, oamenii se temeau că blocurile le vor fi afectate sau malul va cădea, asemenea situaţiei de pe strada Traian. Trebuie să menţionăm şi faptul că malul pe care Dumitru intenţiona să-şi construiască o casă era, se pare sau se crede, fosta stradă Cărămidari, căzută în mare cu zeci de ani în urmă.

De la 20.000 la 192.200 într-un an

Cum a ajuns bucata de mal bună de construit?! Pe 4 martie 2010, Vasile Dumitru, căsătorit cu Elena, a cumpărat de la Maria Gheorghiu din Constanţa întregul drept de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 310 mp, ce reprezintă bun viitor, situat pe teritoriul cadastral al municipiului Constanţa, strada Cărămidari nr. 6, 8, 10, judeţul Constanţa, revendicat în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi a Legii nr. 10/2001. Terenul a fost trecut abuziv în proprietatea statului român, proprietar fiind defunctul Gheorghe Gheorghiu, care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului eşalonat, prin cumpărare de la Elenca I. Daniil, moştenitoarea lui Pascal Cochino, de la Nicolae M. Gheorghiu, Constantin Gheorghiu, Chimia Bactali şi moştenitorii lui Amidi Amide Abdul, în baza actului de extract nr. 425/1026/1914, legalizat sub nr. 1671/7 iunie 2001, în baza actului de vânzare nr. 3387/5.07.1927, în baza actului de vânzare nr. 3480/4952/3499/16.10.1928 legalizat sub numerele 1671-1672/6.06.2001 şi a actului intitulat foaie de date pentru carte funciară încheiat la data de 4 ianuarie 1941 de Direcţia Cărţi Funciare şi Cadastru Funciar, Comisia de Întocmire a Cărţilor Funciare a municipiului Constanţa, strada Maior Giurăscu nr. 37, legalizat sub nr. 1671/07.06.2001. Adresa dată în contractul de vânzare-cumpărare, „strada Cărămidari nr. 6, 8, 10", este aproape neverosimilă, din moment ce strada menţionată s-a scufundat în urmă cu foarte mulţi ani, iar adresa pe care figurează proiectul lui Dumitru este strada Mircea cel Bătrân nr. 86 A. Preţul vânzării a fost de 82.098 de lei, echivalentul a 20.000 de euro. Să subliniem! Proprietarul terenului, Vasile Dumitru, a plătit în 2010, pentru terenul de 310 mp de pe malul mării, numai 20.000 de euro. În 2011, potrivit expertizei întocmite de societatea „tocmită" de municipalitate, valoarea pământului pe care nu se poate construi este de 192.200 de euro. Rezultă o... infimă diferenţă de 172.200 de euro. Şi se va alege, probabil, cu un teren „chilipir", cu 500 de euro mai ieftin decât proprietatea sa, în buricul staţiunii Mamaia.

Aşa l-am cunoscut pe Decebal Şerban, propunere pentru postul de director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • andrei 01 Jun, 2012 05:52 Specialist in ce??? Ce specializare??? la APC este sef de birou...cam mare saltul la Director general...