Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetatea Capidava, după restaurare, intră în epoca tehnologiei. CJC cumpără mobilier şi echipamente IT de 400.000 de lei (document)

ro

08 Oct, 2015 00:00 3048 Marime text


Consiliul Judeţean Constanţa se ocupă, în această perioadă, de dotări în cadrul proiectului „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic «Cetatea Capidava»“. Dotările constau în achiziţia de mobilier, pentru care CJC pune la dispoziţie 399.510 lei, împărţit pe loturi.
 
Astfel, primul lot, care cuprinde articole de mobilier, cu o valoare estimată de 189.710 lei, constă în: patru copertine modulare tensionate; zece bănci de odihnă, opt panouri explicative (parcare, punct info, sectoare); un birou paznic; trei scaune birou; trei bănci odihnă vizitatori (de interior) şi zece de exterior; 15 coşuri de gunoi; un dulap modular desk recepţie şi un birou recepţie; cinci stand-uri pentru pliante; suport expunere pe perete - patru bucăţi; două etajere; bancă vestiar - două bucăţi; dulap vestiar - două bucăţi; vitrină de expunere - două bucăţi; box cu sertare - două bucăţi; un seif; pachet PSI - pichete şi stingătoare, compus din: stingător de incendiu cu pulbere tip P6 - 14 bucăţi; pichet PSI complet - trei bucăţi.
 
Valoarea garanţiei de participare pentru acest lot este de 3.600 de lei.
 
Lotul 2 vizează furnizarea de echipamente IT, pentru care CJC estimează că va cheltui până la 209.800 de lei. Valoarea garanţiei de participare este de 4.000 de lei iar câştigătorul contractului trebuie să furnizeze echipamente IT constând în: ecran LCD - cinci bucăţi; un info kiosk - touch screen; aparat telefon - două bucăţi; o multifuncţională; un sistem audio - ghid trilingv, dar şi pachet PC cu multifuncţională. Dată-limită de depunere a ofertelor este 22 octombrie, ora 10.00, acestea urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00.

Ghici cine face lucrările!

Proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“, cod SMIS 31212, are o valoare totală de 74.236.948,56 de lei. Contribuţiile Consiliului Judeţean şi ale statului, prin Guvernul Românei, nu sunt de neglijat. Astfel, valoarea totală eligibilă a proiectului este de 59.257.160 de lei, din care: valoare FEDR - 53.550.695,49 de lei, valoare buget de stat - 4.521.321,31 de lei. Contribuţia Consiliului Judeţean (vorbim de bani ai judeţului Constanţa) la cheltuielile eligibile este de 1.185.143,20 de lei, la care se adaugă cheltuieli neeligibile, în valoare de 14.979.788,56 de lei.
 
Proiect benefic, de altfel, dar care a contribuit substanţial la rotunjirea conturilor societăţii firmei câştigătoare, dar şi ale altor companii „răsfăţate“ de mai-marii judeţului. Astfel, de lucrările derulate în cadrul acestui proiect se ocupă firma Mara Construct SRL. La data atribuirii contractului, cel puţin, firma cu sediul în localitatea Mihail Kogălniceanu o avea pe Maria Cătălina Lăpăduş unic asociat, administrator fiind Constantin Dima. Maria Cătălina Lăpăduş este fina preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Citeşte şi 
Lupte „seculare“ pentru o lucrare câştigată de vechi parteneri de afaceri: Restaurarea Cetăţii Capidava, un proiect marca CJC & Company (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii