Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CERONAV depune documentaţia pentru recunoaşterea cursului de marinar fluvial

ro

21 Jan, 2014 00:00 2702 Marime text
Delegaţii Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV vor discuta, mâine, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Comisiei Centrale pentru Navigaţia pe Rin (CCNR), despre demersurile necesare pentru recunoaşterea cursului de marinar fluvial organizat în cadrul sucursalei Galaţi.

„Recunoaşterea cursului organizat de CERONAV este un pas important atât pentru instituţie, cât şi pentru navigatorii de la bordul navelor de ape interioare din România care nu vor mai fi nevoiţi să meargă la instruire în alte ţări europene pentru a putea naviga pe Rin. Acesta este unul din cele trei elementele esenţiale ale strategiei CERONAV în ceea ce priveşte instruirea personalului navigant fluvial, celelalte două fiind construirea sediului de la Galaţi, care va dispune de cele mai moderne simulatoare şi facilităţi de instruire şi conectarea acestuia cu un centru similar din Harlingen, Olanda în cadrul unui alt proiect european care va permite o mai bună colaborare între două entităţi aflate la capetele coridorului pan-european Rin - Main - Dunăre” susţine Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.

CERONAV este prima instituţie de pregătire dintr-un stat est-european care iniţiază depunerea documentaţiei necesare recunoaşterii cursului de marinar fluvial în urma adoptării Procedurii de recunoaştere a cursurilor de calificare pentru marinar de către CCNR, în data de 5 decembrie 2013. „Toate demersurile au fost făcute în cadrul proiectului cu finanţare europeană HINT - Harmonized Inland Navigation and Transport through education and information technology, ceilalţi parteneri din Bulgaria, Slovacia, Serbia, Croaţia exprimându-şi deja intenţia de a urma exemplul CERONAV”, se menţionează într-un comunicat de presă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii