Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:02 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cercetarea arheologică de la fosta fabrică de pâine Dobrogea s-a încheiat. Ce au descoperit specialiştii în istorie din Constanţa (galerie foto)

ro

24 Aug, 2017 00:00 3482 Marime text

În această vară, în şantierul organizat pe locul fostului magazin Dobrogea de la ICIL, unde se lucra la ridicarea unui nou centru comercial, au descins mai mulţi arheologi. Specialiştii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa au început cercetarea arheologică a vestigiilor descoperite în şantier.
 
În acest context, a fost emisă Autorizaţia pentru cercetare arheologică preventivă nr. 136 din 31.05.2017, pentru beneficiarul lucrărilor Lidl România SCS. În conformitate cu articolul 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Patrimoniului Cultural a autorizat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa să efectueze săpături arheologice preventive în situl Tomis situat în strada Industriei nr. 1. Terenul este în proprietatea SC Lidl România SCS.
 
În calitatea de responsabil ştiinţific de şantier a fost numit Constantin Băjenaru, în condiţiile stabilite prin regulamentul săpăturilor arheologice din România şi conform standardelor şi procedurilor arheologice. Colectivul de cercetare arheologică a fost format din Ionuţ Cătălin Dobrinescu, Cătălin Mircea Nopcea, Radu Petcu şi Tiberiu Potârniche. 
 
Responsabilul ştiinţific de şantier, Constantin Băjenaru, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că cercetarea arheologică a fost finalizată. „Noi am prezentat raportul de cercetare arheologică. Investitorul poate continua lucrările după ce va obţine certificatul de descărcare arheologică de la Ministerul Culturii. Pe acel teren am descoperit o aşezare care datează din secolele III-V, dar şi o necropolă din perioada elenistică. De asemenea, au fost descoperite cinci morminte, din secolele II-I î.Hr. În morminte se afla un inventar destul de bogat: ulcioare, mărgele, vase de parfum. Acest patrimoniu a fost preluat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Nu în ultimul rând, vorbim şi de morminte de incinerare, la care se utiliza o tehnică specială“, a explicat Constantin Băjenaru.

Ce a depus Dobrogea Grup SA la APM Constanţa 

Reamintim că, în luna mai a acestui an, Dobrogea Grup SA a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construirea unui imobil cu regim de înălţime parter + 1 etaj, cu funcţiunea de magazin retail, realizarea de parcaje la sol, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare mijloace publicitare, organizare şantier, amenajare accesuri auto şi pietonale“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Noul magazin va fi situat pe strada Industriei nr. 1, în zona ICIL, unde funcţiona fabrica de pâine, demolată în toamna anului trecut.
 
Pentru acest amplasament a fost emis de către Primăria Constanţa Certificatul de urbanism nr. 829 din 31.03.2017, în scopul elaborării documentaţiei privind „Construirea unui imobil P+1E, cu funcţiunea de magazin retail, realizarea de parcaje la sol, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare, împrejmuire teren, organizare de şantier, amenajare accesuri auto şi pietonale“, pentru teren cu suprafaţa de 8.455 mp, proprietate a SC Dobrogea Grup SA.
 
Magazinul va fi structurat pe mai multe zone: zona de acces principală pentru public; zona de vânzare pentru public; zona de recepţie a mărfurilor; zona de depozitare; zona anexelor tehnice; zona administrativă şi a grupului social. Potrivit proiectului depus la APM Constanţa, fundaţiile viitorului magazin vor fi de tipul fundaţii directe, izolate sub stâlpi, cu bloc de beton armat turnat monolit şi pahar prefabricat. Pentru zona brutăriei şi a camerei de descărcare, fundaţiile vor fi izolate sub stâlpi, alcătuite din bloc şi cuzinet realizat monolit. Pentru pereţii de zidărie din aceste zone, se vor folosi grinzi de fundare turnate monolit, rezemate pe cuzineţi. Fundaţiile pereţilor de închidere s-au rezolvat sub formă de grinzi de fundare prefabricate rezemate pe pahare şi ancorate cu piese metalice de legătură.
 
Suprastructura va fi alcătuită din cadre de beton armat prefabricat; stâlpii vor fi încastraţi în fundaţii; grinzile precomprimate vor fi rezemate articulat pe stâlpi. Pe grinzile precomprimate se va aşeza tablă profilată autoportantă dimensionată pentru zona cu valoarea încărcării din zăpadă corespunzătoare amplasamentului. Noua construcţie va avea un regim de înălţime 7,575 m şi va fi compusă din parter + 1 etaj. Suprafaţa construită la sol este de 2.393,76 mp, iar suprafaţa construită desfăşurată, de 2.625,51 mp.

Fabrica de pâine, demolată 

Anul trecut, pe 11 noiembrie, a început demolarea fabricii de pâine nr. 2 de pe strada Industriei Mici nr. 1, deţinută de societatea Dobrogea Grup SA. Lucrările au avansat, iar buldozerele pun la pământ în fiecare zi câte un zid din fosta fabrică de pâine de la ICIL. Cotidianul ZIUA de Constanţa a prezentat, în mai multe ediţii, documentele (certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire) pe care societatea Dobrogea Grup SA le-a obţinut de la Primăria Constanţa şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. 

Despre Dobrogea Grup SA 

Cu sediul social în municipiul Constanţa, în prezent, firma este în reorganizare judiciară, sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Capitalul social subscris, de 15.701.544,96 de lei, integral vărsat, este compus din 1.022.236 de acţiuni nominative. Firma este deţinută de SC Arsenal Forest SRL, cu 0,0034% din capitalul social, SC Arsenal Montana SRL, SC Ana Variete SRL şi SC Actinvest SA, fiecare cu 0,0034% din capitalul social. În societate mai sunt şi Acţionari listă persoane fizice şi juridice (2.224 de acţionari), care deţin 1.022.096 de acţiuni (99,9864% din capitalul social). Administrator special este Fotini Teodorescu, iar administrator judiciar, Fair & Full Insolvency Consulting IPURL. Activitatea principală, conform codificării CAEN, constă în „fabricarea produselor de morărit“.
 
Dobrogea SA a luat fiinţă în 1961, ca Întreprinderea de Morărit Panificaţie Dobrogea, prin punerea în funcţiune a două mori de grâu, a unei fabrici de pâine şi a unei fabrici de biscuiţi. Până în 1989, s-au construit fabrici de pâine în Constanţa, Eforie Nord, Năvodari, Hârşova şi Medgidia. Firma se privatizează în 1995, iar în anul următor începe retehnologizarea celor 12 fabrici de pâine şi a liniilor de ambalare a biscuiţilor. În 2013, pe fondul crizei economice, societatea întâmpină dificultăţi financiare, astfel că intră în insolvenţă, iar în prezent se află în reorganizare judiciară.
 
Citeşte şi:
 
Imagini unice. Descoperiri de senzație Fosta fabrică de pâine Dobrogea pe vestigii istorice. Ce s-a găsit în fosta parcare din zona depozite (galerie foto+video)
 
Dobrogea Grup SA, o nouă solicitare la APM Constanţa. Este vizat un magazin de retail. Va lua locul fostei fabrici de pâine de la ICIL (galerie foto + document)
 
PUZ-ul iniţiat de Dobrogea Grup SA pentru zona ICIL, unde funcţiona fabrica de pâine, la mâna consilierilor locali (document)
 
Un nou magazin Lidl în Constanţa. Iată cum va arăta (galerie foto+video)
 
Un nor de praf a pus stăpânire pe zona ICIL. O bucată din clădire a căzut pe trotuar (galerie foto+video)
 
PUZ-ul iniţiat de Dobrogea Grup SA pentru un nou magazin pe locul fabricii de pâine de la ICIL, la mâna constănţenilor
 
Dobrogea Grup SA, un nou demers la APM Constanţa
Un magazin de retail va lua locul fostei fabrici de pâine de la ICIL (document+galerie foto)

 
Un nor de praf a pus stăpânire pe zona ICIL Constănţenii, sufocaţi de lucrările de demolare a fabricii deţinute de Dobrogea Grup SA (galerie foto + video)
 
Terenul pe care se află fabrica de la ICIL va fi vândut! Declaraţii în exclusivitate ale reprezentanţilor Dobrogea Grup SA (galerie foto+video)

Ti-a placut articolul?

Comentarii