Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul oraşului Techirghiol va fi asfaltat cu bani europeni (galerie foto)

ro

31 Aug, 2010 01:46 2606 Marime text

techirghiol.jpgConducerea Consiliului Judeţean Constanţa a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea şi modernizarea de drumuri în staţiunea Techirghiol.

Vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, s-a întâlnit la Techirghiol cu primarul oraşului, Adrian Stan, şi cu reprezentanţii firmelor executante. De precizat că investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2 „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale", Domeniul major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea/modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură". De precizat că valoarea totală a proiectului este de 13.372.733,55 lei, din care 9.523.060,28 reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă, 1.243.977,29 contribuţia nerambursabilă de la bugetul de stat, iar 2.605.715,98 contribuţia proprie a beneficiarului. Pentru atribuirea contractului de lucrări, CJC a organizat o procedură de achiziţie, în urma licitaţiei fiind desemnată câştigătoare Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în asociere cu SC Fluid Serv SA şi cu SC Petroconst SA. Contractul va cuprinde modernizarea şi reabilitarea infrastructurii de transport din zona centrală a oraşului, cu asigurarea scurgerii apelor pluviale prin reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, după care se va reface structura rutieră. În total, se va reabilita o lungime de 3,861 km de străzi, se vor realiza tot atâţia km de reţea de apă şi de canalizare şi se va construi şi o staţie de pompare a apelor uzate. Este vorba, mai exact, despre refacerea infrastructurii rutiere, de canalizare şi alimentare cu apă de pe străzile Traian, Ovidiu şi bulevardul Dr. Victor Climescu - trei artere principale ale staţiunii, care, după cum a precizat primarul Adrian Stan, fac legătura cu obiective reprezentative pentru staţiune, cum ar fi Mănăstirea Sfânta Maria sau Sanatoriul Balnear de Recuperare Techirghiol. 

Primarul ar vrea ca lucrările să fie gata până la vară

Vicepreşedintele CJC Cristian Darie a precizat că instituţia judeţeană a depus spre finanţare în 2006 un proiect mai complex, în valoare de 7 milioane euro, care cuprindea şi reabilitarea teatrului şi a Băilor Reci, dar care nu ar fi fost avizat. „Sunt bucuros că acest obiectiv se va realiza. Techirghiolul merită să redevină ce a fost odată - o staţiune de mare interes", a afirmat Cristian Darie. Termenul de execuţie al lucrărilor este de 12 luni. Primarul oraşului, Adrian Stan, a precizat că va discuta cu executantul să finalizeze execuţia lucrării înainte de începerea sezonului estival 2011, pentru ca staţiunea să fie gata să-şi primească turiştii. „Reabilitarea acestor drumuri dă posibilitatea turiştilor să ajungă la cele două din punctele de interes: mănăstirea şi Sanatoriul Balnear. Toate străzile incluse în proiect sunt într-o stare deplorabilă şi ne bucurăm că se reabilitează acum, atât din punctul de vedere al asfaltului, cât şi în ce priveşte canalizarea. Sper să continue parteneriatul cu instituţia Consiliului Judeţean astfel încât, peste doi ani, la sfârşitul mandatului, să constatăm că am făcut treabă şi nu am intrat în clinciuri politice", a subliniat primarul Adrian Stan. Edilul a precizat că în momentul de faţă administraţia locală pe care o conduce are în derulare trei proiecte importante pentru oraş: reabilitarea infrastructurii din centru al cărui ordin de începere a lucrărilor tocmai a fost semnat, reabilitarea pontonului, realizarea unui debarcader şi achiziţionarea unor vaporaşe de agrement, precum şi amenajarea unui parc terapeutic în incinta Sanatoriului Balnear.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii