Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a stabilit pentru pensiile militare A intrat în vigoare OUG pentru modificarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale

ro

08 Jan, 2018 06:37 46574 Marime text
De la începutul acestui an a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 103 din 14 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1010 partea I din 20 decembrie 2017.
 

Actul normativ a fost emis ”Având în vedere modificările legislative din ultima perioadă de timp cu incidenţă asupra prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată”
 

Totodată s-au luat ”în considerare prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora pensiile militare de stat nu mai sunt integrate sistemului public de pensii.
 
În acest sens

După articolul 192 se introduce un nou articol, articolul 192.1, cu următorul cuprins:

   "ART. 192.1
    (1) Persoanele ale căror drepturi de pensie, acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât şi în sistemul public de pensii pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

 Totodată, articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului militar în activitate, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică, securitate naţională, precum şi celor din cadrul Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor".
 
Sursa foto (1): ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • GUTA 08 Jan, 2018 21:15 Cu tot respectul, dar cu ce ma ajuta pe mine personal care am lucrat 10 ani consilier juridic intr-o institutie . Daca ramaneam in sistemul public aveam cu totii de castigat,pe cand acum am ramas cu 10 ani pe care nu am cum sa-i valorific . Tot in acest sistem am fi primit o marire ori de cate ori crestea punctul de pensie . Apropo de reducerea impozitului de la 16 la 10%,toti cei care incaseaza sub 2000 de lei nu primesc nimic desi toti pensionarii pana la 2000 de lei sant scutiti de impozit .Normal ar fi fost ca celor sub 2000 sa li se aplice o crestere de 5 % sau cat era prevazut de lege .In iulie se anunta marirea punctului de pensie. Civilii vor incasa iar militarii vor ramane in asteptare ca pe vremea lui Iliescu cand se specifca faptul ca pensiile militare vor fi indexate prin ordin al ministrului in functie de buget .Acest ordin nu a venit timp de 4 ani .Nu vreau sa jignesc pe nimeni,dar o parte dintre cei nemultumiti de Legea 263 au fost cei care-si umflasera salariile in ultima parte a activitatii ,altii cu relatii care au luat gradele de fiecare sf Nicolae si nuau avut suficiente venituri anterioare care sa justifice cuantumul pensiei . Cu stima ,
  • Urucu 08 Jan, 2018 15:12 interesat