Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce le-a promis medicilor directorul Căpăţînă Secţia Chirurgie I, inaugurată. Reabilitarea şi echiparea au costat 10 milioane de lei (galerie foto)

ro

22 Dec, 2015 00:00 3244 Marime text
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a inaugurat, ieri, Clinica de Chirurgie I, în prezenţa vicepreşedintelui CJC Cristian Darie, a directorului unităţii medicale, Dănuţ Căpăţînă, şi a cadrelor medicale.
 
Costul proiectului se ridică la 10 milioane de lei, din care 5,5 milioane provin din fondurile Consiliului Judeţean Constanţa, iar restul de 4,5 milioane de lei, din banii câştigaţi de unitatea sanitară din procesele cu CJAS (Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate) Constanţa.
 
Secţia, care nu mai fusese reabilitată din anul 1968, beneficiază de 75 de paturi. „CJC face ceea ce trebuie să facă administraţiile publice, adică să investească în infrastructură. Ulterior, specialiştii trebuie să utilizeze aceste investiţii. Preocuparea pentru modernizarea spitalului se vede din bugetul alocat de CJC, dar şi de Guvern. Dorim să reabilităm cât mai multe secţii ale Spitalului Judeţean. Avem o echipă de medici dedicată. Este evident că doctorii care lucrează şi care vor lucra în această secţie pot pune în valoare această reabilitare. Fără asistente şi medici, orice am avea aici este de prisos. CJC va face totul ca să fie, şi în viitor, lângă echipa Spitalului Judeţean Constanţa“, a declarat vicepreşedintele CJC Cristian Darie.
 
La rândul său, directorul unităţii medicale, Dănuţ Căpăţînă, a ţinut să precizeze că cele două secţii de Chirurgie, blocul operator şi Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, toate reabilitate, reprezintă coloana vertebrală a unui spital.
 
„Consider că astăzi se încheie o etapă importantă în istoria Spitalului Judeţean Constanţa, odată cu inaugurarea Secţiei Chirurgie 1. Avem în spital ceea ce înseamnă coloana vertebrală - Secţia de Chirurgie I şi II complet reabilitate, un bloc operator nou şi Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, care, la rândul ei, este complet reabilitată. Suntem unul dintre spitalele din România care au ca infrastructură de urgenţă tot ceea ce este important şi necesar pentru a face faţă situaţiei. Această secţie s-a realizat într-un timp relativ scurt, mai puţin de un an. Costurile au fost de 5,4 milioane de lei pentru partea de reabilitare a infrastructurii şi de peste 4,5 milioane pentru echipamente. În total, 10 milioane de lei pentru reabilitarea şi dotarea secţiei. Suma de 5,4 milioane de lei provine de la Consiliul Judeţean Constanţa, iar 4,5 milioane de lei reprezintă suma câştigată de noi din procesul cu CAS Constanţa“, a subliniat Dănuţ Căpăţînă.
Toată secţia este dotată cu echipamente de ultimă generaţie, iar pacienţii ieşiţi din operaţie vor avea tot confortul necesar pentru recuperare. Secţia nu a mai fost reabilitată din 1968, anul construcţiei unităţii sanitare.
 
Reamintim că ZIUA de Constanţa a publicat un protest al chirurgilor clinicieni din Spitalul Judeţean Constanţa, care solicitau transformarea secţiei neclinice din cadrul Spitalului Judeţean în secţie clinică (care are activitate universitară), fie prin absorbţia ei în cadrul Clinicii de Chirurgie, fie prin integrarea unor cadre universitare. O parte dintre chirurgi au solicitat transformarea acestei secţii în clinică chirurgicală, cu şef cadru universitar, conform legilor în vigoare.
 
„Avem două secţii de chirurgie: una clinică şi una neclinică, pe care ne dorim să o facem clinică. Am avut nişte discuţii cu medicii care voiau cabinete, dar am ajuns la un consens. La momentul acesta, toată lumea se va concentra pe pacient“, a menţionat, ieri, directorul Căpăţînă.

Planuri pentru 2016

În ceea ce priveşte planurile pentru anul care va veni, managerul Spitalului Judeţean Constanţa a anunţat că unul dintre acestea vizează reabilitarea Maternităţii (două secţii).
 
Citeşte şi
 
Chirurgii cer aplicarea legii la Spitalul Judeţean Dragomir a promis că Secţia Chirurgie 2 va deveni clinică
 
UPDATE. Strigăt de ajutor al chirurgilor din SCJU Constanţa Binomul Avram-Căpăţînă a comasat în bătaie de joc Secţia Chirurgie! (galerie foto+memoriu)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii