Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce achiziţii face AJOFM în luna martie? Mai multe contracte, atribuite prin cumpărare directă (documente)

ro

15 Mar, 2017 00:00 2000 Marime text
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa doreşte să achiziţioneze, prin cumpărare directă, mai multe servicii pentru perioada 1.04.2017 - 31.12.2017. AJOFM a publicat anunţurile de publicitate pentru contractul „Servicii de transport rutier pentru AJOFM Constanţa“, cu autoturismul instituţiei, pentru perioada 1.04.2017 - 31.12.2017. Valoarea estimată a contractului este de 6.300 de lei, fără TVA, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 20 martie 2017.
 
Potrivit anunţului, contractul presupune asigurarea activităţii de transport cu autoturismul instituţiei al salariaţilor AJOFM Constanţa, cu sediul în Constanţa, strada Lacului nr. 14, deplasări ocazionate de relaţionarea cu băncile, oficiile poştale, Prefectura, recuperarea debitelor şi alte urgenţe care apar. Programul de lucru va fi de trei ore pe zi, în zilele lucrătoare, repartizarea timpului de lucru pentru serviciile prestate fiind în intervalul orar 10.00 -13.00. Valoarea estimată propusă acoperă valoarea integrală a contractului, pentru perioada specificată, pentru toate serviciile solicitate.
 
În anunţul de publicitate este prevăzut faptul că prestatorul răspunde de păstrarea confidenţialităţii cu privire la serviciile prestate sau la datele încredinţate de beneficiar. De asemenea, prestatorul trebuie să asigure buna funcţionare, alimentarea cu combustibil, curăţenia internă şi externă a autoturismului instituţiei, să respecte interdicţia de a se fuma şi/sau consuma băuturi alcoolice, alimente în mijlocul de transport, să îşi asigure propria instruire cu privire la respectarea normelor de protecţia muncii şi PSI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Prestatorul are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare în vederea prevenirii riscurilor profesionale, protecţiei sănătăţii şi securităţii personalului propriu, informării şi instruirii acestuia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, eliminării factorilor de risc şi accidente, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
 
Potrivit contractului, prestatorul este responsabil pentru siguranţa pasagerilor şi integritatea autoturismului şi are obligaţia de a înştiinţa beneficiarul cu privire la valabilitatea poliţelor de asigurare RCA şi CASCO, a inspecţiilor periodice, a necesităţii achitării taxelor necesare deplasărilor din afara municipiului şi trebuie să întocmească foile de parcurs zilnic.
 
Achiziţia se va desfăşura prin intermediul SEAP. Locul de depunere a ofertelor este catalogul SEAP, sub denumirea „Servicii de transport rutier pentru AJOFM Constanţa“. Data-limită de depunere a ofertelor este 20.03.2017, ora 15.00. Preţul rămâne ferm pe toată perioada contractului. Semnarea contractului se va face până, cel mai târziu, pe 30.03.2017.
 
Pentru contractul „Servicii de tipărire şi de livrare pentru AJOFM Constanţa“ a mandatelor şomerilor, pentru perioada 1.04.2017 - 31.12.2017, valoarea estimată fără TVA este de 5.400 de lei, licitaţia fiind programată pe 20.03.2017.
 
Contractul presupune prelucrarea bazei de date pentru listare mandate de şomaj, listarea mandatelor pe hârtie pretipărită format A3, listarea centralizatoarelor aferente - analitic şi sintetic, tăiere hârtie în formatul mandatului de şomaj, sortarea mandatelor pe oficii poştale, ordonarea după marcă şi livrarea la sediul AJOFM Constanţa, strada Lacului nr. 14 Constanţa, a cupoanelor. Beneficiarul se obligă să pună la dispoziţia executantului, lunar şi în timp util, atât baza de date, cât şi hârtia pretiparită pentru listarea mandatelor şi hârtia A3 autocopiativă în dublu exemplar - pentru centralizatoare şi riboanele necesare.
 
Conform anunţului de publicitate, livrarea va fi gratuită, iar plata va fi făcută cu OP, numai în conturi de trezorerie, conform prevederilor legale, pe baza facturii emise. Termenul de execuţie şi livrare este de maximum trei zile de la data primirii fişierelor de la AJOFM Constanţa, dată care va fi stabilită prin contract.
Data-limita de depunere a ofertelor este 20.03.2017 ora 14.00 .
 
De asemenea, AJOFM mai achiziţionează, tot prin cumpărare directă pentru aceeaşi perioadă, „Servicii de pază umană, monitorizare şi intervenţie, service şi mentananţă la sistemele de alarmare“. Valoarea estimată a contractului este de 59.000 de lei, fără TVA, data-limită de primire a ofertelor fiind 20 martie, ora 13.00.
 
Contractul prevede asigurarea serviciilor de pază şi ordine, de monitorizare şi intervenţie desfăşurate în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 şi HG 301/2012, cu personal atestat şi specializat în domeniul pazei, şi a service-ului şi a mentenanţei la sistemele de alarmare. Serviciile solicitate sunt pentru patru obiective: Constanţa - strada Lacului nr. 14 , Mangalia - şoseaua Constanţei nr. 27, Medgidia - strada Republicii nr. 34 şi Năvodari - strada Albinelor nr. 10, bloc A2B, parter. Repartizarea timpului de lucru pentru serviciile de pază umană, pentru cele patru locaţii menţionate, este de şase ore/zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 14.00, exceptând sărbătorile legale. Serviciile de monitorizare şi intervenţie vor fi permanente, 24 de ore din 24, pentru toate cele patru locaţii, inclusiv sărbătorile legale.
 
Serviciile de mentenanţă şi service la sistemele de alarmare proprii AJOFM pentru cele patru locaţii trebuie să fie asigurate pe toată perioada contractului. Furnizorul serviciilor se obligă:
- să presteze serviciul de pază şi protecţie a obiectivelor date în supraveghere, conform planului de pază aprobat;
- să interzică pătrunderea persoanelor neautorizate în perimetrul stabilit spre a fi supravegheat;
- să intervină prompt pentru înlăturarea actelor sau faptelor care ar determina tulburări sau dezordine în cadrul obiectivului, care ar pune în pericol bunurile şi persoanele în perimetrele aflate în supraveghere;
- să reţină şi să predea organelor de poliţie făptuitorii prinşi în flagrant şi să conserve probele care atestă fapta.
 
Pentru contractul „Servicii de curăţenie şi întreţinere zilnică, cu materialele şi aparatura proprii furnizorului“, pentru perioada 1.04.2017 - 31.12.2017, AJOFM este dispusă să plătească 24.200 de lei, fără TVA, licitaţia fiind programată tot pe 20.03.2017, ora 12.00.
 
Contractul prevede asigurarea serviciilor de curăţenie şi întreţinere zilnică, cu materialele şi aparatura specifică serviciilor prestate, proprii furnizorului, a sediului AJOFM Constanţa, strada Lacului nr. 14, care are o suprafaţă de 1.885,73 mp, desfăşurată pe D+P+M+Et1+Et2, şi, trimestrial, executarea unei curăţenii generale a spaţiului. Repartizarea timpului de lucru pentru serviciile de curăţenie şi întreţinere zilnică este de opt ore/zi, o persoană, în intervalul orar 12.00 - 20.00, de luni până joi, iar vinerea, în intervalul orar 10.00 - 18.00, cu excepţia sărbătorilor legale. Serviciile de curăţenie constau în: igienizarea grupurilor sanitare, spălarea pardoselilor umed şi uscat, curăţarea geamurilor, spălarea tocurilor uşilor şi a geamurilor, curăţarea birourilor, a mobilierului şi a echipamentelor electronice de praf, înlocuirea sacilor menajeri, completarea cu produse consumabile în grupurile sanitare, aspirarea mochetelor din instituţie, spălarea holurilor şi a scărilor, alte activităţi specifice curăţeniei de întreţinere, pentru sediul agenţiei.
 
Ofertantul va prezenta mostre pentru fiecare produs pe care preconizează să-l utilizeze pe toată durata contractului (saci menajeri, hârtie igienică, mături, făraşe, găleţi, mopuri, săpun lichid, soluţii de spălat geamuri şi pardoseli, soluţii de dezinfectat, prosoape de hârtie etc., însoţite de fişele tehnice ale tuturor soluţiilor de curăţenie prezentate, un proces-verbal de predare-primire a acestora şi o adresă de înaintare, până la termenul-limită de depunere a ofertelor, respectiv 20.03.2017, ora 12.00, la sediul AJOFM Constanţa, strada Lacului nr. 14, camera 17, Compartimentul Achiziţii. După adjudecare, mostrele ofertanţilor care au fost declaraţi necâştigători vor fi returnate pe cheltuiala ofertanţilor. Mostrele câştigătorului vor fi păstrate ca etalon şi vor fi utilizate în ultima lună a contractului. Operatorul economic câştigător are obligaţia să utilizeze produsele care au stat la baza atribuirii contractului. În situaţia rezonabilă în care unele dintre produsele ofertei câştigătoare, pe parcursul desfăşurării contractului, nu se mai găsesc pe piaţă, obligaţia operatorului economic este să le înlocuiască cu produse similare/echivalente şi agreate de autoritatea contractantă.
 
Clarificări se pot solicita la Compartimentul Achiziţii, persoană de contact Cristina Simion, adresă de mail cristina.simion@ct.anofm.ro.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţurile de publicitate postate pe licitatiapublica.ro de AJOFM. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii