Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCINA Constanţa te învaţă cum să arhivezi documente şi cum să gestionezi deşeurile

ro

17 Jun, 2015 00:00 2381 Marime text
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa anunţă organizarea a două cursuri: curs de arhivar şi curs de specialitate în domeniul gestionării deşeurilor.
 
Cursul de arhivar este autorizat şi are o durată de 120 de ore (dintre care 40 de ore - teorie şi 80 de ore - instruire practică). După examenul de absolvire, cursanţii vor primi certificate de absolvire recunoscute la nivel naţional. Calificarea de arhivar este obligatorie pe piaţa muncii, întrucât, conform art. 31 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16 din 1996, fiecare organizaţie, publică sau privată, are obligaţia să îşi organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal specializat şi responsabil în probleme de arhivă, care va fi format în acest sens. Unităţile publice şi cele private vor trebui să includă în propriile organigrame personal calificat în domeniul arhivare, pentru a evita amenzi de până la 25.000 de lei şi sancţiuni penale. Cursul se va desfăşura între 6 şi 25 iulie, taxa de înscriere fiind de 600 de lei. Cursul de specialitate în domeniul gestionării deşeurilor durează trei zile, între 22 şi 24 iunie. Producătorii de deşeuri persoane juridice şi comercianţii au obligaţia să desemneze o persoană, din rândul angajaţilor proprii, care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor privind regimul deşeurilor sau să delege această obligaţie unei terţe persoane. Persoana desemnată trebuie să fie instruită, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Nerespectarea art. 22 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 15.000 de lei şi 30.000 de lei.

Taxa de înscriere este de 300 de lei, iar la finalizarea cursului, absolvenţilor li se vor elibera certificate ce atestă instruirea de specialitate, cu antetul CCINA Constanţa. Plata se poate face direct la sediul CCINA sau în contul RO59BRDE140SV05935041400, deschis la BRD-Sat Vacanţă Constanţa, cod fiscal RO2756842. Relaţii şi înscrieri la telefon 0241.619.854, interior 225/221, fax 0241.619.454, e-mail: dru@ccina.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii