Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât vor plăti constănţenii pentru o gigacalorie? Aleşii locali votează la sfârşitul lunii (document)

ro

27 May, 2017 00:00 3765 Marime text
Pe data de 31 mai 2017, se convoacă Consiliul Local al Municipiului Constanța în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află şi Proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului local de furnizare a energiei termice în sistem centralizat, începând cu 1 mai 2017, în municipiul Constanţa.
 
Potrivit proiectului, se stabileşte preţul local de furnizare a energiei termice, preţ format din preţul de producere a energiei termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare în sistem centralizat în municipiul Constanţa, calculat ca medie ponderată, la nivelul de 419,88 lei pentru o gigacalorie, începând cu 1 mai 2017.
 
În Memoriul justificativ privind stabilirea preţului local de furnizare - preţ format din preţul de producere a energie termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare, care va fi practicat de RADET Constanţa începând cu data de 01.05.2017, se precizează următoarele: „În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, Consiliul Local Municipal aprobă nivelul preţului local de furnizare a energiei termice în sistem centralizat la nivelul municipiului Constanţa. Conform prevederilor Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, art. 40, al. 8, la nivelul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, preţul local de furnizare a energiei termice este acelaşi pentru utilizatorii de energie termică, în condiţii similare de furnizare. (Indiferent de tehnologiile sistemului de producere, transport şi distribuţie a energiei termite sau de tipul combustibililor utilizaţi).
 
Electrocentrale Constanţa SA produce şi transportă energia termică primară până la punctele termice aflate în exploatarea RADET Constanţa la următorul preţ: pentru consumatorii tip populaţie - la preţul de 293,38 lei/Gcal (inclusiv TVA); pentru consumatorii non-populaţie - la preţul de 336,96 lei/Gcal (inclusiv TVA).
 
În conformitate cu prevederile art. 6, alin.10, din Ordinul nr. 66/2007 privind Metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor locale pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat în unităţile administrativ-teritoriale în care energia termică este produsă, transportată, distribuită şi furnizată de mai mulţi operatori economici prestatori ai serviciului de alimentare cu energie termică, preţurile locale se stabilesc ca medie ponderată a tarifelor tuturor operatorilor economici.
 
Astfel, preţul local de furnizare a energiei termice este format din preţul de producere a energiei termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şI furnizare practicat de RADET Constanţa.
 
Începând cu data de 01.05.2017, la nivelul municipiului Constanţa, preţul calculat ca medie ponderată a tarifelor color doi operatori, respectiv Electrocentrale Constanţa SA şi RADET Constanţa, va fi de 419,88 lel/Gcal (inclusiv TVA). Faţă de cele prezentate mai sus, se solicită stabilirea preţului local de furnizare a energiei termice de 419,88 lel/Gcal (inclusiv TVA).
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta Proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului local de furnizare a energiei termice în sistem centralizat, începând cu 1 mai 2017, în municipiul Constanţa.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Tram vai 27 May, 2017 09:43 Simplu, se pastreaza pretul actual si se reduce numarul persoanelor din aparatul de conducere al CET si RADET, se vor taia si bonusurile de performanta samd...