Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocati noi pentru Ramona Dospinescu si Paraschiva Barbu

ro

29 Apr, 2010 03:14 7123 Marime text
cap_7.jpgSchimbări de trupe în dosarul retrocedărilor. După ce luni la rând au tras împreună la aceeaşi căruţă, unii dintre angajaţii Primăriei Constanţa par să fi schimbat macazul şi şi-au schimbat avocaţii. Cea care pare să fi dat tonul pentru „rocada mică" este Ramona Daniela Dospinescu, directorul Direcţiei Patrimoniu din PMC. Totuşi, aşa-numitele „schimbări de trupe" au fost operate şi de Paraschiva Barbu, care, de asemenea, şi-a angajat un nou avocat.

Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a fost nevoită să amâne, parcă pentru a mia oară, dosarul în care primarul Radu Mazăre, dar şi mulţi alţi angajaţi din subordinea sa, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, fiind acuzaţi de procurorii DNA de crearea unui prejudiciu de circa 114 milioane de euro. Motivul care a stat la baza amânării procesului l-a constituit respectarea dreptului la apărare, dat fiind că unii dintre avocaţi nu s-au putut deplasa la Curtea de Apel Bucureşti, dar şi pentru că o parte dintre inculpaţi şi-au angajat alţi avocaţi, care au cerut termen pentru a putea studia dosarul şi toate volumele de la urmărirea penală. Una dintre persoanele care s-au răzgândit în legătură cu cei în mâinile cărora şi-au încredinţat soarta juridică este Ramona Dospinescu. După ce luni la rând a fost reprezentată de Paula Iacob, directoarea din primărie l-a angajat pe Petre Buneci, avocat în Baroul Bucureşti. Contactată telefonic, Ramona Dospinescu nu a dorit să comenteze acest subiect, însă a precizat că îşi plăteşte singură avocatul, „nu din banii primăriei". La rândul său, Petre Buncei a confirmat că ieri a fost primul termen în care a intrat în dosarul retrocedărilor, pentru Ramona Dospinescu. Totodată, şi Paraschiva Barbu pare să fi schimbat macazul, angajându-l pe Cătălin Dancu, tot din Baroul Bucureşti. „Astăzi (n.r. ieri) am intrat prima dată în dosar, dar am cerut termen, pentru a studia toate volumele. Este o cauză complexă", a precizat Dancu. Noul termen a fost fixat pentru data de 19 mai, adică aceeaşi zi în care, la Constanţa, alţi directori din administraţia locală sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, fiind vorba despre Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Batranul 01 May, 2010 09:13 Mai bine va abtineati! Sunteti in necunostinta de cauza sau cel mult in inchipuiri. Se vede de la o posta ca sunteti invidiosi si dusmaniti. Totul din neputinta de a va accepta conditia. NU ESTE BINE!!!!!
  • g-unit 29 Apr, 2010 19:01 FAPTELE SUNT VERIDICE... SI LA PREJUDUCIUL STIUT MAI PUNETI VREO 100 DE MILIOANE... VALOAREA ALTOR TERENURI MATRASITE, CELE IN CARE S-AU DAT 10-20% ADEVARATILOR PROPRIETARI, SI CARE NU APAR IN DOSARUL ANCHETEI
  • OLGA 29 Apr, 2010 09:48 S-A CONSTATAT CA FAPTELE SANT ADEVARATE SI O LUNGESC SA TREACA TERMENUL