Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi este prima sărbătoare religioasă din Postul Crăciunului

ro

21 Nov, 2011 01:00 4991 Marime text

Intrarea_in_Biserica_a_Maicii_Domnului.jpgÎn toate bisericile din judeţul Constanţa vor răsuna astăzi clopotele în cinstea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Aceasta este una dintre cele patru sărbători mari închinate Maicii Domnului, alături de Naşterea Maicii Domnului, Bunavestire şi Adormirea Maicii Domnului. Ziua de 21 noiembrie, numită şi Vovidenia sau Odovenia, este o zi sfântă dedicată amintirii momentului când Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor, Maria, în vârstă de trei ani, la templu. Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului evreiesc, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care a fost numită biserica Sfânta Maria cea nouă, pentru a nu confundată cu o biserică mai veche. Azi, în plin post al Crăciunului, se dă dezlegare la peşte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii