Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţ de ultimă oră făcut de Unitatea Militară 02022 Constanţa. Licitaţie pentru repararea unui doc plutitor (document)

ro

08 Jul, 2017 00:00 2378 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale - UM 02022 Constanţa anunţă organizarea şi desfăşurarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Andocare şi reparaţii doc plutitor 200TF, Proiect 1431“, în valoare estimată cuprinsă între 110.375,23 de lei şi 2.207.516,7 lei.
 
Aşa cum reiese din anunţul de participare, se va încheia un acord-cadru cu maximum trei agenţi economici, pe o durată de 24 de luni. Ofertele de participare pot fi depuse până pe data de 17.08.2017, ora 9.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 9.30, la sediul UM 02022 Constanţa, strada Fulgerului nr. 99. Cuantumul garanţiei de participare este de 11.100 de lei.
 
Societăţile ofertante vor prezenta lista cu principalele servicii prestate în ultimii cinci ani, din care să rezulte efectuarea unor servicii similare cu cele care fac obiectul acordului-cadru - reparaţii nave -, în valoare cumulată egală sau mai mare decât 1.103.758,23 de lei la nivelul unui contract sau al mai multor contracte (cerinţă minimă).
 
De asemenea, vor prezenta o declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele, prin care operatorii economici să facă dovada că dispun de un minimum de echipamente, utilaje, mijloace fixe şi alte dotări (proprii, închiriate sau aparţinând subcontractorilor) considerate ca strict necesare pentru efectuarea serviciilor, respectiv: cală cu capacitatea de ridicare de minimum 500 de tone sau doc plutitor de minim 500 tf; instalaţie de spălare cu jet de apă (Pmin 250 bar) - o bucată; instalaţie de sablare - o bucată, macarale (sarcină minimum 10 tf) - două bucăţi, instalaţie de verificare suduri prin metode nedistructive - o bucată, strunguri universale - o bucată; instalaţii de sudură - o bucată, oxiacetilenic - o bucată, gaz inert - o bucată, instalaţii aer comprimat - o bucată.
 
Un alt act care va fi depus de ofertanţi este declaraţia privind personalul, prin care operatorii economici să facă dovada că dispun de un minimum de personal de specialitate considerat ca strict necesar pentru efectuarea serviciilor, respectiv: un inginer/subinginer construcţii nave; doi ingineri/subingineri UTS; un inginer/subinginer TCM; doi maiştri; doi tehnicieni; doi curăţitori de faţade/sablatori; doi vopsitori; doi lăcătuşi construcţii metalice şi navale; patru sudori; un tubulator naval; un izolator; un instalator; doi electricieni; un tâmplar/dulgher; un motorist; un frezor; un strungar; doi macaragii.

Responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul UM 02022 responsabile de atribuirea contractului sunt: conducătorul autorităţii contractante, Dan Hăulică - comandant; Victor Gidiuţă - locţiitor comandant, Milu Constantin Zaharia - şef de stat major, Marius Secrieru - şef centru de sprijin logistic pentru resurse materiale, Dumitru Ovidiu Preda – contabil-şef, Mădălina Preda - consilier juridic. 

Date din caietul de sarcini 

Execuţia serviciilor se va efectua la bordul navei şi la sediul prestatorului, iar prelucrările necesare componentelor se vor executa la sediul prestatorului. Recepţia serviciilor executate la sediul prestatorului se va face de către reprezentanţii beneficiarului. Garanţia pentru servicii de reparaţii este de 24 de luni de la semnarea procesului-verbal de recepţie finală de către comisia de supraveghere şi recepţie a serviciilor contractate, cu excepţia cazurilor în care este prevăzută o durată mai mare, în condiţiile tehnice minimale înscrise în prezentul caiet de sarcini. Materialele necesare executării serviciilor vor fi asigurate în totalitate prin grija prestatorului, acesta fiind obligat să înainteze beneficiarului documentele privind certificarea calităţii emise de fabricant. Procesul de predare-recepţie a serviciilor va avea loc la bordul navei, cu materialele şi piesele necesare asigurate de către prestator, conform planurilor şi rapoartelor de testare si acceptanţă întocmite de către prestator, precum şi prin completarea fişelor de testare/măsurători, în prezenţa beneficiarului.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la licitaţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii