Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversare fericită! Omul, scriitorul și profesorul Aurelia Lăpușan

ro

24 Jul, 2017 00:00 3353 Marime text
După un lung traseu profesional, plin de emoții și gânduri așternute pe hârtie, poeta, prozatoarea și publicista Aurelia Lăpușan, conferențiar universitar doctor, care își serbează astăzi ziua de naștere, reușește să se înscrie în rândul oamenilor notabili, demni de a fi sărbătoriți în viața de zi cu zi.
 
Pentru studenții ei, s-a dovedit a fi o mamă a educației, un misionar al tainei jurnalistice, iar pentru fiecare dintre noi, un scriitor simplu și onest, care transpune, prin fiecare cuvânt, gânduri din suflet. Concentrându-ne atenția spre oglinda parcursului ei profesional, readucem aminte modul în care Aurelia Lăpușan a reușit să devină un om complex, să fie renumită, în fața unui public fără vârstă.

Imagine biografică 

Aurelia Lăpușan s-a născut în Constanța, pe data de 24 iulie 1948. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu“, secția Real, în 1966, ulterior a urmat Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1970. A obținut mai târziu diploma de absolvire a unui curs postuniversitar în Jurnalism, în 1981 devenind doctor în Filologie. „Botezul presei“ a avut loc odată cu debutul la ziarul „Teleormanul“, din Alexandria, unde a muncit cu multă ardoare și discernământ din 1970 până în 1973. Apoi și-a continuat activitatea în redacția ziarului Dobrogea Nouă, iar din 1974 până în 1978, a fost bibliotecar și bibliograf în cadrul Bibliotecii Județene. Din 1983 până în 1990, a avut funcția de redactor-șef la nou-înființatul ziar Cuget Liber.
 
A urmat activitatea la agenția de publicitate din cadrul ziarului Cuget Liber, apoi a fost director de suplimente, între anii 2000 și 2003. Din 2003 până în 2006, a fost director general al trustului. Din 2006, este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității „Ovidius“, unde coordonează și activitatea revistei universitare „Ovidianum“.

Semnătura ei stă pe volume valoroase 

Aurelia Lăpușan a publicat mai multe volume de poezii, proză, dar și monografii: „Spovedania unei femei“ (proză scurtă, Constanța, Editura Europolis, 1995), „Cernavodă 1995“ (coautori Ștefan Lăpușan, Tiberiu Birda, reportaje, Constanța, Editura Mondograf, 1995), „Chemarea dragostei“ (versuri, Constanța, Editura Muntenia, 1996), „Medgidia - Carasu“ (coautor Ștefan Lăpușan, publicistică, Constanța, Editura Muntenia, 1996), „Constanța - memoria orașului, 1878 - 1940“, vol. 1 (publicistică, coautor Ștefan Lăpușan, Constanța, Editura Muntenia, 1997), „Drumuri în istorie“ (publicistică, coautor Ștefan Lăpușan, Editura Mondograf, Constanța, 1998), „Techirghiol pentru Europa“ (coautor Ștefan Lăpușan, Editura Alma, Galați, 1999), „Presă și teatru în Dobrogea. Considerații despre receptarea estetică a actului teatral“ (publicistică, Constanța, Editura Mondograf, 2000), „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei“ (coautor Ștefan Lăpușan, prefață - P.F. Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt-înainte - dr. Corneliu Bucur, Editura Dobrogea, Constanța, 2001), „Curs de jurnalistică. Genurile presei“ (University Press, Constanța, 2002), „Maria“ (proză, Editura Ex Ponto, Constanța, 2002), „Navigația sub control“.

Zeci de premii definitoare ale progresului

Reușind să îmbine misiunea jurnalistică cu cea literară, Aurelia Lăpușan a obținut zeci de premii: Premiul internațional de jurnalistică „I.N. Roman“ - Viterbo - Italia, 1996; Premiul Filialei „Dobrogea“ al Uniunii Scriitorilor și al revistei „Tomis“ pentru activitate de monografist pe anul 1999; Premiul special la Salonul Național de Carte „Ovidius“ pentru monografia „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei“ (coautor Ștefan Lăpușan), Editura Dobrogea, Constanța, 2002; Premiul de excelență la Salonul Național de Carte „Ovidius“ pentru monografia „Constanța - file de album“, editura Dobrogea, 2004; Premiul pentru proză al Editurii Ex Ponto, 2005; Premiul de publicistică „Comandor Eugeniu Botez“, acordat de Clubul Amiralilor din România.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii