Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandra Chiforeanu, în audienţă privată la Papa Benedict al XVI-lea

ro

28 Oct, 2010 00:00 3703 Marime text
chiforeanu.jpgFiica lui Florentin Chiforeanu, Alexandra Ioana, elevă în clasa a-V-a la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", va merge săptămâna viitoare, împreună cu un grup de 14 copii din Germania la o audienţă privată la Suvernul Pontif Papa Benedict al XVI-lea.

"În vizita făcută vara ce a trecut unor prieteni foarte buni de-ai mei din Germania, Manuel şi Mihaela Rasttatter, am aflat că un grup de copii, la iniţiativa unui preot din localitatea de naştere a Suveranului Pontif, care este şi prieten cu Papa Benedict al XVI-lea, organizează pentru un grup de copii o audienţă privată la Suveranul Pontif, la Vatican. M-am gândit că este o experienţă de viaţă pe care nu are cum să o rateze şi am decis să meargă şi fiica mea", ne-a declarat Florentin Chiforeanu, mândru de fiica sa de zece ani, care părea foarte încântată de plimbarea pe care tatăl său i-o va oferi peste numai câteva zile. Din grupul celor 15 copii, Alexandra este singurul copil român, alături de ea mergând şi băiatul prietenilor de familie, Mario, în vârstă de 11 ani, dar şi preotul care a organizat excursia.
Carismatică şi plină de viaţă, Alexandra ne-a spus că abia aşteaptă să-l vadă pe Suveranul Pontif însă are o dilemă în ceea ce priveşte cadoul pe care i-l va oferi acestuia, cu atât mai mult cu cât trebuie să reprezinte foarte bine şi personalitatea sa, dar şi ţara din care vine. Plecarea va avea loc pe 3 noiembrie iar vizita în Italia va dura până pe 6 noiembrie.

În urmă cu câteva zile, Florentin Chiforeanu, fost candidat la Primăria Constanţa din partea PER, şi-a înregistrat la sediul PDL Constanţa cererea de a intra în rândurile democrat-liberalilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii