Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A format mii de profesioniști ai mării ANMB, la ceas aniversar! Se sărbătoresc 143 de ani de învăţământ de marină

ro

28 Nov, 2015 00:00 4912 Marime text
Tradiţie, profesionalism şi aventură. Acestea sunt doar trei dintre atributele vieţii de student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (ANMB). Pregătirea profesională de excepţie, experienţa îmbinată cu motivaţia cadrelor didactice, infrastructura modernă, atitudinea pozitivă îndreptată mereu spre viitor sunt elementele esenţiale ce au contribuit la formarea a mii de profesionişti ai mării.
 

Cei care au învăţat secretele mării la ANMB vor avea parte de clipe emoţionante, deoarece instituţia sărbătoreşte nu mai puţin de 143 de ani de învăţământ de marină în ţara noastră. Momentul nu putea fi ratat, de aceea, cu această ocazie, ANMB va fi gazda evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”.

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” își deschide porțile pentru constănțeni

Pe parcursul a două zile, constănţenii vor putea vizita instituția. Cei care vor trece porţile ANMB vor face un tur al celor mai performante simulatoare de navigație şi îşi vor imagina viaţa pe mare prin istorisirile marinarilor experimentați, dar și ale cadeților aflaţi la început de drum pe ape. Evenimentul festiv se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 decembrie, la sediul instituţiei, de pe strada Fulgerului nr. 1.
 
„Este un lucru cunoscut faptul că meseria de marinar este una frumoasă, dar dificilă şi deosebit de complexă. Să descoperi secretele mării, departe de casă şi de cei dragi, nu este pentru oricine. Vreme de 143 de ani, instituţia pe care am deosebita onoare să o conduc a pregătit mii de specialişti în domeniul marinei. În tot acest răstimp, Academia a trecut inevitabil prin numeroase transformări, dar valorile și principiile pe care și-a construit renumele au rămas neschimbate”, a spus prof. univ. dr. ing. Vergil Chițac, rectorul ANMB.
 
Asociația Civică „Pentru Constanța” susține ANMB în promovarea evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”. În acest context, a ales să se alăture instituţiei în organizarea acestui eveniment important, pentru a da ocazia constănţenilor să afle cum se învaţă marinăria. „Considerăm că această acţiune continuă cu succes campania „Iubeşte Marea”, pe care asociaţia noastră a organizat-o în vara acestui an. Constănţenii, în special tinerii, trebuie să înţeleagă importanţa mării în viețile noastre, în viaţa oraşului, să se apropie de ea şi, de ce nu, să urmeze o carieră marinărească”, a declarat Luiza Bota, coordonatorul asociației.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii