Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

3 iunie 2017. Sâmbăta moșilor. Moșii de vară. Ce trebuie știut

ro

03 Jun, 2017 01:10 4128 Marime text
Astăzi, 3 iunie, facem pomenirea pentru toți cei adormiți din neam, această sâmbătă fiind cunoscuta și sub numele de Moșii de vară.

Este ziua consacrată pomenirii morților și în toate bisericile ortodoxe se vor oficia slujbe de pomenire.


 Se crede că la sărbătoarea moşilor cei răposaţi aşteaptă să primească ofrande şi, dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi.

În lumea satelor, dar şi în mediul urban, ofrandele se împart mai ales săracilor şi străinilor, dar nu este încurajat schimbul de pomeni între rude.


Tradiţia spune că mâncarea oferită drept pomană să fie caldă, iar la Moşii de vară se dau de pomană căni, iar pe toarta lor se pun cireşe.

De asemenea, creştinii împart orez cu lapte, pe lângă coliva, vinul şi colaci.

Pomana care se dă pentru sufletele rudelor adormite este pusă îndeosebi în vase de lut noi, cumpărate numai pentru această ocazie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii