Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

100 de ani de la primul serviciu religios la Moscheea Regală Carol I „Credinţa trebuie să ne apropie, nu să ne învrăjbească!” (galerie foto)

ro

07 Jun, 2013 00:00 4024 Marime text
În prezenţa a numeroşi oaspeţi, Muftiatul Cultului Musulman din România a deschis, ieri, seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la oficierea primului serviciu religios în Moscheea Regală Carol I. Gazda evenimentului a fost Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, care a punctat, în cuvântul de deschidere, importanţa acestui eveniment pentru comunitatea musulmană din România, prin prisma climatului de toleranţă şi armonie inter-religioasă care defineşte de sute de ani pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Moscheea Carol, simbol al toleranţei şi bunei înţelegeri în Dobrogea

Monument arhitectural unic în România, Moscheea Regală Carol I a fost inaugurată la data de 31 mai 1913 în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Familia regală a dăruit la acea vreme acest edificiu musulmanilor de la malul Mării Negre pentru a le răsplăti loialitatea faţă de statul român, aspect punctat şi de muftiul Muurat Iusuf în discursul său: „Acest edificiu care face parte din patrimoniul naţional este unul dintre simbolurile existenţei noastre, el reflectând, în acelaşi timp, atenţia pe care statul român, prin Regele Carol I, a acordat-o musulmanilor”.
Şeful Cultului Musulman din România a vorbit şi despre viitorul relaţiilor inter-religioase, manifestând deschiderea pe care instituţia pe care o conduce o are în acest sens. „Preocuparea instituţiei noastre este de a dezvolta relaţiile cu celelate culte cât şi cu reprezentanţii comunităţii musulmane din străinătate, fapt ce va contribui la o înţelegere mai bună a problemelor cu care se confruntăm fiecare dintre noi, un schimb de experienţă în ceea ce priveşte valorile culturale”, a spus Muftiul Muurat Iusuf.

„Toţi credincioşii sunt cetăţeni ai României”

Prezent la eveniment în calitate de reprezentant al primului-ministru Victor Ponta, Victor Opaschi, secretar de stat în cadrul Secretariatului pentru Culte, a transmis mesajul şefului Guvernului, apreciind la rându-i climatul de bună înţelegere dintre populaţia majoritară şi minorităţile etnice şi religioase care a făcut celebră Dobrogea atât în plan naţional cât şi internaţional, şi asigurând, totodată populaţia musulmană de acelaşi sprijin şi deschidere ca şi până acum. De asemenea, în mesajul său, premierul Victor Ponta a făcut trimitere şi la posibilele tendinţe discriminatorii, combătând astfel de manifestări din orice parte ar veni ele: „Deşi statul este neutru din punct de vedere religios, el nu poate fi indiferent faţă de nevoile fiecărui cult în parte. Credincioşii sunt toţi cetăţeni ai României. Ştiu că statul nu poate acoperi toate nevoile cultelor religioase, dar acţionăm cu bună credinţă pentru a le satisface pe cele mai importante. Nu este permis să acceptăm atitudini discriminatorii din orice parte ar veni ele. Credinţa trebuie să ne apropie, nu să ne învrăjbească!”.

Din România, prin Balcani, spre lumea Euro-atlantică

Printre cei care au mai adresat mesaje comunităţii musulmane din România şi nu numai, s-au mai aflat prefectul Eugen Bola, viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Monseniorul Ieronim Iacob, Vicar Episcopal, Paul Schwarz, vicepreşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil.

La finalul evenimentului invitaţii, printre ei aflându-se şi reprezentanţi ai comunităţilor turcă şi tătară din România, ai unor instituţii publice, ai misiunilor diplomatice acreditaţi în România şi lideri musulmani din ţările balcanice, din Europa centrală şi de est, Federaţia Rusă şi alte state, au primit din partea organizatorilor plachete.

În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la oficierea primului serviciu religios în Moscheea Regală Carol I s-a mai înscris şi simpozionul „Islamul din România – Punte de legătură între Balcani şi lumea Euro-atlantică, convieţuire inter-religioasă în spiritul valorilor sacre ale celor trei mari religii monoteiste”, la care vor participa istorici şi personalităţi ale vieţii sociale şi culturale româneşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii