Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Muzeul Callatis, vin sărbătorile de iarnă

ro

19 Dec, 2011 19:52 2193 Marime text

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia şi Şcoala nr. 5 Gala Galaction Mangalia, în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează marţi, 20 decembrie 2011, ora 10.30, la sediul muzeului callatian, manifestarea culturală intitulată: Vin Sărbătorile de Iarnă. În deschidere, directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, le va vorbi elevilor despre tradiţiile şi obiceiurile românilor legate de sărbătorile de iarnă. „Sărbătorile încep pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, şi se termină pe 6 ianuarie, de Bobotează. Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza sunt cele mai importante sărbători de iarnă la români. Crăciunul, de origine indo-europeană, specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithras, este considerat, în zilele noastre, ca fiind Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos. Tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate mai bine în mediul rural decât în cel urban. Se presupune că împodobirea Bradului de Crăciun este un obicei provenit de la popoarele germanice sau de la popoarele nordice. Crăciunul este o sărbătoare a familiei, când ne adunăm cu toţii într-o atmosferă de linişte şi sărbătoare. Colindatul este o tradiţie foarte răspândită la poporul român. Colindele transmit urări de sănătate şi împlinirea dorinţelor în Noul An. Ele încep cu Bună seara la Moş Ajun, în seara zilei de 23 decembrie, şi se termină cu Sorcova, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie", a concluzionat dr. Sorin Marcel Colesniuc. Muzeograf Liliana Bădin va prezenta un material, în PowerPoint, în care va ilustra sărbătorile de iarnă din tradiţia populară românească. Elevii clasei a IV-a C, îndrumaţi de înv. Lidia Bleandă, vor interpreta piesa de teatru: Salvaţi de Moş Crăciun. Vor urma elevii clasei a I-a C, pregătiţi de înv. Adina Munteanu, care vor prezenta scurte informaţii despre sărbătorile de iarnă specifice altor popoare şi vor cânta colinde româneşti. În final, elevii clasei a III-a C, coordonaţi de înv. Adriana Dobre, vor interpreta cele mai frumoase colinde de Crăciun din repertoriul românesc şi din cel internaţional.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii