De la 1 aprilie platim orice vizita la medic
|
|
Românii ar urma să plătească 5 lei pentru o
consultaţie la medicul de familie, 10 lei la medicul specialist, 15 lei pentru
vizita la domiciliu după program, 100 de lei pentru RMN şi tot 100 lei pentru
spitalizarea timp de 7 zile.
Potrivit ministrului Finanţelor, Sebastian
Vlădescu, sistemul de coplată al serviciilor medicale va intra în vigoare de la
1 aprilie. Cu alte cuvinte, din prima zi a lunii viitoare va exista un pachet
de analize şi consultaţii care vor fi acoperite de casa de asigurări. Restul le
va suporta pacientul din buzunarul propriu. Această măsură va ajuta la
reducerea arieratelor din sistemul public, susţine ministrul Finanţelor.
Potrivit proiectului propus în 2009, românii urmează să-şi plătească serviciile
medicale în limita unui plafon de 600 de lei pe an, în timp ce costul mediu ar
ajunge la 350 de lei pe an.
Sursa: cotidianul.ro
|