Boc Trebuie sa fim cumpatati
|
|
Premierul Emil Boc a răspuns invitaţiei
lansate de parlamentari şi prezintă la această oră programul anticriză.
Boc a spus că priorităţile Guvernului sunt protecţia socială şi
dezvoltarea, chiar dacă aceste două aspecte pot părea contradictorii. Soluţia lui
Boc este cumpătarea, premierul arătând că România nu a fost cumpătată de-a
lungul timpului şi de aceea ne confruntăm cu probleme financiare.
Primul-ministru a spus că orice lider politic îşi doreşte să fie popular,
iar una dintre modalităţile prin care poate fi atrasă popularitatea este
majorarea pensiilor şi a salariilor, însă aplicarea unei asemenea măsuri nu ar
fi o decizie responsabilă şi care poate fi susţinută pe termen lung.
"Nu putem să sacrificăm şansa ca această ţară să iasă din recesiunea
economică, cedând unor interese de moment", a declarat Boc.
Sursa.evz.ro
|