Sunt specialişti în Kung-Fu Un comando din Constanţa se pregăteşte să ia cu asalt Sofia (video)
Sunt specialişti în Kung-Fu: Un comando din Constanţa se pregăteşte să ia cu asalt Sofia (video)

Sportivii dobrogeni numără zilele până când se va da
startul Campionatului European din Bulgaria
Sportivii de la cluburile dobrogene au avut o evoluţie deosebită la întrecerea desfăşurată la Centrul Sportiv „Callatis" din Mangalia. Cum întrecerea, la care au participat 62 de luptători, de la opt cluburi afiliate la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, a contat şi ca selecţie pentru definitivarea echipei naţionale care va participa la Campionatul European deschis de Kung-Fu de la Sofia, în sala de concurs au sărit scântei, nimeni nu s-a menajat. „Nivelul a fost ridicat şi nu spun asta ca să laud sportivii - eu oricum sunt destul de zgârcit cu laudele - însă au fost probe care vizau participarea la Campionatul European de Kung-Fu şi acolo vă daţi seama că nu luăm decât pe cei mai buni. Existând această miză, au dat tot ce au putut ca să ne convingă să-i cooptăm în lotul naţional", a declarat preşedintele Clubului Sportiv Marea Neagră Constanţa şi al Asociaţiei Române de Kung-Fu, Florin Iordănoaia (5 Duang Kung-Fu). Întrucât a cuprins şase probe („Taolu Tradiţional", „Taichi Tradiţional Yang", „Tuishou", „Erjie-Gun Fight", „Non-Contact Sanda" pe echipe şi „Light-Fighting Sanda" pe echipe), dificultatea concursului a întrecut chiar şi aşteptările organizatorilor. „Marea majoritate a concurenţilor au intrat la patru probe, dar am avut şi luptători care au făcut şase probe. A fost un efort deosebit din partea lor. În luna octombrie, noi am anulat un Campionat Naţional pe echipe, aducând această probă la întrecerea de la Mangalia. Din acest motiv, a şi durat foarte mult campionatul, nouă ore", a mai spus Iordănoaia.
Cine face parte din lotul lărgit
Lotul lărgit constănţean pentru Campionatul European de la Sofia, care începe pe 15 decembrie, este alcătuit din: Mihaela Laura Ocolişan (CS Noua Generaţie Mangalia), Romu Andrei Oltean, Petcu Tanislav, Beatrice Roşăneanu, Alexandru Catană (toţi, de la CS Marea Neagră Constanţa), fraţii Constantin şi Marian Câju, de la CS Panda Poarta Albă, Silviu Sanchi, Cătălin Marin (ambii, de la CS Sakura Constanţa) şi Dan Condrat (CSU Neptun Constanţa). Marian Câju este însă accidentat şi nu se ştie dacă se va reface până la concurs. Sanchi şi Marin s-au remarcat la Turneul Total Contact, disputat la Constanţa, la începutul lunii noiembrie, în vreme ce restul au lăsat o frumoasă impresie la Mangalia, unde au cucerit numeroase titluri naţionale şi medalii de argint şi bronz.
Confirmarea Neagu, surprizele Savioli şi Cadiu
La competiţia de la Mangalia, au confirmat, neînşelând aşteptările, şi o serie de sportivi constănţeni consacraţi. De pildă, Alexandru Neagu, de la CS Marea Neagră, care este campion absolut în Kung-Fu la probele de luptă („Non-Contact Sanda", „Light-Fighting Sanda", „Sanda"), a intrat atât la „Tuishou" („Mâini lipicioase"), cât şi la „Erjie-Gun Fight" (Nunchaku: luptă sportivă cu armă flexibilă), triumfând şi aici. La capitolul surprize plăcute pot fi înscrişi Leonardo Savioli (CS Shaolin Callatis Mangalia) şi George Cadiu (CS Axiopolis Sport Cernavodă). „Leonardo a luat şase medalii de aur, lucru la care nu ne-am aşteptat. De asemenea, o evoluţie absolut surprinzătoare a avut şi George, care a cucerit locul întâi la Erjie-Gun Fight, seniori individual, categoria open", a mai spus Florin Iordănoaia.
Sursa foto: Facebook
Video:Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp