Ce televiziune transmite meciul Chindia Târgovişte - Farul
Ce televiziune transmite meciul Chindia Târgovişte - Farul


„Vom avea un meci greu, contra unei echipe bine organizate tactic. Sper să nu pierdem, pentru că traversăm un moment delicat şi avem nevoie de puncte mai mult decât orice. Chindia a avut un început mai slab de campionat, dar s-a redresat pe parcurs", a spus antrenorul Alin Artimon. „Sper ca de la meciul cu Chindia să începem să urcăm în clasament. Ne va fi foarte greu dacă etapele trec, iar noi nu acumulăm puncte. E necesar să obţinem rezultate pozitive şi în deplasare. Sunt convins că putem face un meci bun la Târgovişte", a spus şi portarul George Curcă. „Ca în toate partidele, şi contra Chindiei vom juca la victorie. Important este să-şi revină echipa, nu să înscriu eu neapărat. Ne antrenăm foarte bine, aşa că trebuie să apară şi punctele", a arătat atacantul Sorin Chiţu. „Ştim că partida cu Chindia va fi foarte dificilă, ştim ce joacă această echipă, dar trebuie neapărat să ne întoarcem cu puncte, pentru a ieşi din zona minată a clasamentului, unde nu merităm să fim", a spus fundaşul Valentin Sandu. Pentru meciul de sâmbătă, Artimon îi va avea la dispoziţie şi pe cei trei excluşi din lot pentru meciul cu ACS Buftea, Matei, Stoianof şi Ghenciu, în privinţa cărora tehnicianul a revenit la sentimente mai bune.
Sursa foto: FC Farul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp