Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:08 09 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interimatul lui Tucan a expirat. Dar tot el e seful PNL

ro

20 Jun, 2009 02:03 1388 Marime text

cap_3.jpgAlegerea noii conduceri a PNL Năvodari se va face sub lupa unui reprezentant de la centru

Tensiunile din organizaţia PNL Năvodari sunt departe de a se aplana, iar preşedintele filialei, Jean Paul Tucan, pare să fie cel care le-a generat şi le întreţine.

Promovarea lui Jean Paul Tucan în calitate de lider interimar al filialei PNL Năvodari nu pare să fi fost de bun augur. De ceva vreme se încearcă excluderea unora din partid, pe lista celor vizaţi fiind viceprimarul oraşului Năvodari şi fost lider al filialei, Florin Chelaru, şi consilierul local Cristian Popescu. O tentativă în acest sens a avut loc iarna trecută, însă a eşuat. Acum, subiectul pare să fi redevenit de actualitate. Surse din PNL Năvodari susţin că miercuri ar fi trebuit să aibă loc Adunarea Generală pentru alegerea structurii de conducere a organizaţiei, dar s-a amânat. Zvonul ne-a fost confirmat şi de Florin Chelaru, care ne-a explicat că, în conformitate cu prevederile Statutului PNL, „perioada de interimat a lui Tucan a expirat şi, verbal, acesta a anunţat că pe data de 17 iunie se va stabili noua componenţă a Biroului Politic Local şi se va alege preşedintele". Numai că, anunţul n-a fost consemnat nicăieri, iar mulţi liberali nu ştiau locul şi ora la care urma să aibă loc Adunarea Generală. „Am trimis un document secretarului general al PNL, Radu Stroe, prin care relatam ceea ce se întâmplă aici şi cum se încalcă, total, prevederile statutului", ne-a declarat Florin Chelaru.

tucan_.jpgMunca de partid... inexistentă

Menţinerea lui Jean Paul Tucan la şefia PNL Năvodari este cu atât mai inexplicabilă cu cât activitatea sa politică, dar şi cea din cadrul administraţiei publice locale, lasă de dorit. Mulţi liberali năvodăreni susţin că acesta „nu ţine nicio şedinţă la partid şi nu menţine un dialog cu membrii". Viceprimarul oraşului, liberalul Florin Chelaru, ne-a declarat că ieri a fost cea de-a treia şedinţă a Consiliului Local Orăşenesc la care consilierul PNL Jean Paul Tucan nu a participat. „Pentru astăzi (nr ieri) şi-a depus un certificat medical conform căruia ar trebuie să stea la pat, dar se pare că-i plecat în Anglia", a adăugat Chelaru. Cât priveşte relaţia cu liberalii a preşedintelui interimar al PNL Năvodari, Chelaru afirmă că „nu menţine dialogul nici cu cei care-i sunt apropiaţi de frică". „Gheorghe Dragomir (nr preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa) îl susţine pe Tucan şi îi trece cu vederea neregulile şi absenţa din viaţa politică şi administrativă locală", a adăugat Florin Chelaru.

Membru în Biroul Judeţean al PNL Constanţa, Florin Chelaru a punctat şi o altă carenţă a preşedintelui interimar al liberalilor năvodăreni. „Sunt oameni care aşteaptă de şapte-opt luni sau chiar de un an să-şi primească legitimaţiile de partid, iar situaţia i-a fost semnalată şi domnului Dragomir. Se pare că Tucan face o selecţie a celor ce trebuie primiţi în PNL, pe criteriul «care-mi convine mie»", a concluzionat Chelaru.

Şedinţă cu „CTC"

Liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a confirmat că urma să aibă loc o şedinţă, dar s-a mers pe varianta întrunirii, în prealabil, a Delegaţiei permanente Judeţene. „Probabil sâmbăta viitoare, membrii Delegaţiei Permamente se vor întruni pentru a stabili filialele în care vom pune conduceri interimare. Este vorba de organizaţiile care au obţinut la europarlamentare sub 10% . Acestea sunt prioritare acum", a menţionat liderul liberal.

Referitor la situaţia din PNL Năvodari, Dragomir a precizat că problema excluderii lui Chelaru şi a lui Popescu nu s-a mai pus: „a picat pentru că le-am explicat celor de acolo că nu este cazul să trecem la asemenea măsuri". Cât priveşte organizarea alegerilor interne în PNL Năvodari, Dragomir a declarat că mai devreme de 29 iunie nu vor avea loc. „Vreau să participe cineva şi din conducerea centrală a partidului, probabil responsabilul zonal Rareş Mănescu. Aceasta a fost şi dorinţa organizaţiei PNL Năvodari", a conchis preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.

{mos_ri:tucan}

Ti-a placut articolul?

Comentarii