Administratia locala din Mangalia nu accepta ideea desprinderii statiunilor
Administratia locala din Mangalia nu accepta ideea desprinderii statiunilor
Initiatorii demersurilor de separare a Neptunului de Mangalia nu sunt localnici
Zilele trecute, pe adresa Prefecturii a sosit un memoriu al unui grup de initiativa din localitatea Neptun care doreste separarea statiunii de municipiul Mangalia * Secretarul general al Prefecturii, Claudiu Palaz a confirmat primirea unei liste cu semnaturi, in numele careia semneaza un doctor inginer Lucian Iftimie * Chiar daca singura solutie pentru punerea in practica a acestei initiative este, potrivit legii, organizarea de referendum, reprezentantii Prefecturii dau ca imposibila realizarea acestei desprinderi
Dupa ce o parte a consilierilor Aliantei Dreptate si Adevar din Eforie au incercat marea cu degetul in dorinta lor de a separa cele doua statiuni, zilele trecute pe adresa Prefecturii a sosit un memoriu al unui grup de initiativa din localitatea Neptun care doreste separarea statiunii de municipiul Mangalia.Secretarul general al Prefecturii, Claudiu Palaz a confirmat primirea unei liste cu semnaturi, in numele careia semneaza un doctor inginer, Lucian Iftimie.Demersurile grupului de initiativa doreste ca statiunea Neptun sa devina localitate turistica de sine statatoare si implicit desprinderea de Mangalia cu tot ce presupune acest lucru. Mai exact, in scrisoarea de intentie se specifica faptul ca statiunile din sudul litoralului, Olimp si Venus ar urma sa apartina de localitatea Neptun, care ar colecta astfel bani frumosi la bugetul Consiliului local.Chiar daca singura solutie pentru punerea in practica a acestei initiative este potrivit legii, organizarea de referendum, reprezentantii Prefecturii dau ca imposibila realizarea acestei desprinderi.Liderul grupului de initiativa, Lucian Iftimie, a depus pe 1iunie a.c. la Prefectura un memoriu prin care doreste sa-i prezinte si prefectului Dan Culetu, situatia de fapt. Iftimie a aratat in memoriul sau ca a inaintat documentatie si la Senatul Romaniei in numele Comitetului de Initiativa pentru infiintarea localitatii Neptun. Petitia a fost inregistrata la Comisia pentru Administratie Publica si organizarea teritoriului, care a constatat ca oportuna si legitima aceasta initiativa.In memoriu se arata ca prin adresa 30 din 26 mai a.c., Senatul solicita primarului Zanfir Iorgus sa propuna Consiliului Local potrivit Legii 3/2000, stabilirea datei si temei referendumului, ce va fi organizat in localitatile care doresc sa se infiinteze ca unitate-administrativ teritoriala de sine statatoare.Solutia "ingenioasa" pritocita de 21 de locuitori din Neptun nu este acceptata nici de consilierii locali din Mangalia si nici de autoritatile locale. Autoritatile mangaliote resping aceasta initiativa pe care o considera rodul unor minti diabolice care doresc sa controleze afacerile sezoniere din zona.Grupul de initiativa care a luat fiinta in anul 2000, a intocmit la acea vreme un plan de divizare a Neptunului de Mangalia, care in acea perioada intrunise 120 de sustinatori. Majoritatea acestora numai au nici o legatura cu zona, iar presedintele grupului de initiativa, Lucian Iftimie este de loc din Petrosani.Primarul municipiului, Zamfir Iorgus considera ca in eventualitatea in care Neptun va deveni localitate, administratiei ii va fi imposibil sa suporte cheltuielile administrative curente. Iorgus sustine ca "in fiecare an, pentru intretinerea statiunilor din sudul litoralului se cheltuiesc sume importante de bani. Dezvoltarea municipiului Mangalia depinde foarte mult de modernizarea acestor statiuni". La randul sau, Prefectura are o pozitie similara. Desi nu a raspuns inca memoriului depus de Lucian Iftimie, institutia Prefectului considera ca fara "protectia" Mangaliei, localnicii din Neptun nu se vor putea intretine din veniturile obtinute doar in perioada estivala.Desi grupul de initiativa sustine ca in Neptun locuiesc cu caracter permanent aproximativ 3000 de localnici, pozitia autoritatilor judetene este cu totul alta. Potrivit secretarului Prefecturii, Claudiu Palaz in zona nu locuiesc mai mult de 1000 de cetateni. In acest context, initiativa nu intruneste criteriile demografice legale pentru transformarea statiunii in comuna sau oras turistic.Vom reveni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp