Trupa de „commando" in barul Flamingo
Trupa de „commando" in barul Flamingo
Altercaţia a avut loc în noaptea de joi spre vineri şi a pornit în momentul în care Marius Nicolae, Gheorghe Bărbat, Mariana Nicolae şi Puica Nicolae s-au dus la Spitalul din Medgidia, unde se afla internat Cătălin Petre, o rubedenie de-a lor. După ce au ascultat diagnosticul medicilor, cei patru au ajuns la concluzia că ruda lor fusese drogată. Pentru a scăpa de responsabilitatea de a fi fumat marijuana, după cum rezultă din actele medicale, Cătălin Petre le-a zis neamurilor sale că un anume Daniel Popescu i-ar fi turnat ceva în băutură. Val vârtej, cei patru au pornit spre barul Flamingo, pentru a-l găsi şi a-l pedepsi pe cel vinovat. Ajunsă în local, „trupa de commando" le-a cerut celor prezenţi să se legitimeze. Aflând de la Alexandru T. că în bar nu se afla niciun Daniel Popescu, Marius Nicolae i-a dat un pumn în bărbie nefericitului care a îndrăznit să-i dea vestea cea proastă. De parcă asta nu ar fi fost de-ajuns, a pus mâna pe un tac şi a încercat să-l lovească în cap cu el. În acest timp, ceilalţi trei atacatori, pentru a nu sta degeaba, aruncau cu sticle în clienţii localului. La rândul său, Marian M. a încercat să scape fugind în colţul opus al barului, dar a fost oprit de Gheorghe Bărbat şi de Marius Nicolae, iar cel din urmă a început să-l cresteze pe corp cu un cuţit.
Şi-au urmărit victima
În cele din urmă, Marian M. a reuşit să se elibereze şi a fugit spre Şcoala Generală nr. 2, însă a fost urmărit şi ajuns din urmă de cei doi agresori. Marius Nicolae a continuat să-l taie, în timp ce Gheorghe Bărbat îl ţinea imobilizat. Într-un final, setea de sânge a celor doi a fost satisfăcută, aşa că şi-au abandonat victima şi au plecat. Mulţumiţi de isprava lor, cei patru s-au întors la Spitalul din Medgidia, pentru a-i aduce la cunoştinţă rudei lor rezultatul răzbunării. Cei patru sunt urmăriţi penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. Gheorghe Bărbat şi Marius Nicolae au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, dar decizia poate fi atacată la Tribunalul Constanţa. La rândul lor, Mariana şi Puica Nicolae au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- nica 01 Mar, 2009 20:46 deviati prea mult de la adevar...cele patru persoane nu s-au dus in acel bar pentru razbunare ci pentru a afla la cerinta doctorilor ce i se pusese minorului in bautura...nu este vorba de lipsa de responsabilitate pentru ca minorul nu a facut nimic voit si nu a fost nici o sete de sange si nici un gand rau in ciuda celor intamplate...informati-va mai bine inainte de a scrie un articol nu mai scrieti minciuni