Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O noua „repriza" in procesul Mazare - DNA

ro

26 May, 2009 02:15 1305 Marime text
La Curtea de Apel Bucureşti se va judeca, mâine, un nou termen în procesul în care Radu Mazăre este judecat pentru retrocedările în baza Legii 10/2001. Dosarul va fi analizat de un complet separat al Secţiei a II-a penale pentru cauze cu minori şi familie, iar dezbaterile sunt programate să înceapă de la ora 11.00. 

De menţionat faptul că, mâine, instanţa ar putea decide dacă procesul va fi suspendat sau nu, aşa cum s-a cerut la termenul anterior. În cazul în care sunt întocmite expertizele medicale dispuse pentru a se stabili starea de sănătate a Elenei Ştefănescu şi a Laurei Mariana Leşe, două dintre persoanele judecate alături de primar, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor putea pune în discuţie suspendarea procesului. Solicitarea a fost făcută de reprezentanţii legali ai celor două suspecte, la termenul din 22 aprilie. Concret, avocaţii au argumentat că Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe sunt prea bolnave pentru a se prezenta în instanţă, la termenele de judecată. Pentru a se lămuri acest aspect, magistraţii au dispus efectuarea unor expertize medicale şi au acordat un nou termen. Pe 28 octombrie 2008, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, pentru restituirea şi atribuirea nelegală a unor suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul care li se impută este de circa 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro, în dauna statului, iar 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii