Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:03 20 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FIFA a pierdut meciul la Curtea de Apel Constanta

ro

25 Feb, 2009 02:35 1391 Marime text

DECUPAJ_FIFA.jpgDecizia Curţii de Apel este definitivă

Scos basma curată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul cu Federaţia Internaţională de Fotbal. Acesta a fost deznodământul procesului intentat de FIFA, la Constanţa, unui român de origine siriană, pe care Federaţia l-a acuzat de reproducerea ilegală a mărcilor sale.

După ce judecătorii Tribunalului Constanţa i-au dat dreptate Federaţiei, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul procurorilor şi pe cel al românului acuzat şi au respins plângerea FIFA. Povestea a început pe 26 aprilie 2006, iar de vină pentru toată tărăşenia au fost aproape 200.000 de pachete de cărţi de joc, inscripţionate „World Cup 2006" şi cu un semn grafic în formă de cupă. Acestea au fost descoperite la bordul unui container sosit din China în Portul Constanţa, a cărui încărcătură era destinată societăţii SC Daniel Son Consortium SRL. Cărţile de joc au fost descoperite în urma unui control efectuat de vameşi, împreună cu poliţiştii de frontieră, în baza analizei de risc. Date fiind suspiciunile privind autenticitatea mărfii, imediat ce aceasta a fost găsită, vameşii i-au anunţat pe reprezentanţii FIFA, care au afirmat, la rândul lor, că încărcătura este contrafăcută şi că cele aproape 200.000 de pachete de cărţi de joc trebuie distruse. Totodată, reprezentantul firmei Daniel Son Consortium, pe numele său Haissam Mounaged, a fost luat la întrebări de autorităţile române, cu privire la marfa de la bordul cargoului. Omul a dat-o din colţ în colţ şi a admis că a comandat cărţile de joc, dar a negat că ar fi avut cunoştinţă despre modul în care acestea au fost inscripţionate.

Proces câştigat, iar apoi pierdut

Totuşi, asta nu i-a oprit pe reprezentanţii Federation International de Football Association (FIFA) să ceară începerea urmăririi penale împotriva sa, sub acuzaţia de contrafacere, imitare sau folosire fără drept a unei mărci, pentru inducerea în eroare a publicului asupra calităţii produsului. Oamenii legii au deschis o anchetă, iar aceasta a fost finalizată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Aceştia au concluzionat că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de Mounaged, pe motiv că fapta imputată nu există. Concret, anchetatorii au stabilit că „World Cup 2006" nu este marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, deşi nu este marcă protejată pe teritoriul României. Astfel, nici mărfurile suspectate de a fi contrafăcute nu au fost distruse. Reprezentanţii FIFA au considerat rezoluţia procurorilor ca incorectă, astfel că s-au adresat Tribunalului Constanţa, solicitând, în cel mai rău caz, măcar distrugerea mărfii contrafăcute. Judecătorii Tribunalului le-au dat dreptate reprezentanţilor Federaţiei, pe 13 octombrie 2008, şi au hotărât că dosarul trebuie trimis la Parchet, pentru începerea urmăririi penale faţă de Mounaged. Decizia instanţei a fost atacată la Curtea de Apel, iar aici, norocul a revenit de partea cetăţeanului român de origine siriană. Completul de judecată a admis recursurile declarate de procurori şi de Mounaged, a casat sentinţa Tribunalului Constanţa şi, rejudecând, a respins plângerea celor de la FIFA. Decizia Curţii de Apel este definitivă, astfel că FIFA a fost, practic, lăsată cu buza umflată de judecătorii constănţeni, în privinţa cărţilor de joc contrafăcute.

{mos_ri:fifa} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii