Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daune pentru seful de la Crima Organizata

ro

27 Jan, 2010 01:40 5972 Marime text

au_pavel.jpgComisarul Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, se apropie din ce în ce mai mult de suma de 50.000 de lei pe care o are de primit, cu titlul de daune, de la Valentin Ivanciu, individul care i-a târât numele în noroi pe parcursul mai multor ani. Deşi iniţial Pavel a solicitat, prin intermediul avocatului său, Cătălin Filişan, daune de 400.000 de lei, instanţa a considerat că prejudiciul suferit de poliţist poate fi acoperit de suma de 50.000 de lei.

Judecătorii Tribunalului Constanţa au verificat motivele care au stat la baza luării deciziei de despăgubire a şefului BCCO Constanţa şi le-au găsit întemeiate. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a respins ca nefondat apelul făcut de Ivanciu împotriva hotărârii de despăgubire a comisarului. Valentin Ivanciu se mai poate adresa Curţii de Apel Constanţa, pentru a cere în recurs respingerea acţiunii formulate de Pavel în instanţă împotriva lui. În afară de cei 50.000 de lei pe care trebuie să-i plătească comisarului, Ivanciu va trebui să aducă la cunoştinţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, conţinutul sentinţei, în maxim zece zile de când aceasta va rămâne irevocabilă. În plângerea adresată instanţei de Aurelian Pavel, prin intermediul avocatului Cătălin Filişan, comisarul spune despre Ivanciu: „a demarat o campanie de denigrare a subsemnatului, care s-a materializat în numeroase afirmaţii calomniatoare făcute în presa centrală şi locală, precum şi prin promovarea mai multor plângeri penale şi memorii către organele de control din cadrul MIRA - Direcţia de inspecţie internă, în legătură cu săvârşirea unor fapte penale de către subsemnatul". Prin adresa nr. 185.874/21.06.2007, IGPR - Direcţia de Inspecţie Internă arăta că rezultatele anchetei au dus la concluzia că învinuirile aduse de Valentin Ivanciu sunt nereale. Individul a continuat însă seria plângerilor la adresa şefului de la Crimă Organizată, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dar toate s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale faţă de comisar.

avocatCatalinFilisan02.jpgAtac la onoarea instituţiei

Pavel a susţinut că toate demersurile lui Valentin Ivanciu au condus la „prejudicierea bunei reputaţii de care mă bucur, atât la locul de muncă, dar şi în rândul prietenilor, cunoştinţelor şi al comunităţii în care trăiesc şi îmi desfăşor activitatea". Contactat telefonic, şeful de la Crimă Organizată Constanţa a declarat că nu avea nicio emoţie în legătură cu rezultatul procesului. „Era vorba nu numai de onoarea mea, ci de onoarea instituţiei pe care o reprezint", a spus Aurelian Pavel. Totodată, comisarul a declarat că le-a oferit contestatarilor săi posibilitatea în instanţă „de a spune cine se află în spatele acestor mârşăvii, căci sunt nişte adevărate mârşăvii, dar nu au vrut nici în instanţă să spună". Referitor la apărarea din instanţă a lui Ivanciu, potrivit căruia ar fi fost dezinformat de Parchet, Pavel a spus că este doar „o calomnie la adresa procurorului, o altă aberaţie". Întrebat dacă va lua de la Ivanciu suma de 50.000 de lei pe care acesta a fost obligat de instanţă să i-o acorde, şeful de la Crimă Organizată a răspuns „Da, voi lua banii, dar sunt hotărât să fac o acţiune umanitară cu aceştia, în momentul în care îi voi primi, dacă într-adevăr îi voi primi". „Mai mult ca sigur că voi dona suma respectivă, dacă voi intra în posesia ei", a conchis şeful BCCO Constanţa. Avocatul Cătălin Filişan a precizat că „dreptul la opinie şi la liberă exprimare trebuie exercitat în limitele sale fireşti, fără a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale celorlalte persoane". În legătură cu decizia judecătorilor, avocatul a spus: „Instanţa a constatat că toate acuzaţiile şi plângerile lui Ivanciu au fost mincinoase şi că au fost făcute în scopul prejudicierii bunei imagini şi reputaţii de care se bucură clientul meu". „Tocmai de aceea s-a decis în sensul obligării lui Ivanciu la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin acţiunile sale ilicite, precum şi obligarea pârâtului la publicarea hotărârii într-un ziar, dar şi comunicării acesteia către instituţiile statului la care au fost adresate memoriile şi plângerile mincinoase", a conchis Cătălin Filişan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • elena 27 Jan, 2010 23:37 CATALIN FILISAN,CAND FACE AFIRMATII DESPRE ADEVAR,SA SPUNA CE MINCIUNI A SPUS IN INSTANTA,IN APARAREA CELOR 2 LUCRATORI DE POLITIE,CARE AU FOST LA LOCUL FAPTEI CAND A FOST UCIS FIUL MEU.ACEST FILISAN,AVOCAT DIN FOST LUCRATOR DE POLITIE,CU IMPERTINENTA,A SPUS CA NOI PARINTII AM RECUNOSCUT CA FIUL NOSTRU S-A SINUCIS. TRAIASCA CELEBRUL DELIIORGA,CARE IN CSM ACOPERA TOATE NELEGIUIRILE ACESTORA. MARELE AVOCAT FILISAN,APARATORUL MAFIOTILOR,AL POLITISTILOR FOSTI COLEGI SI MARE PDL-IST.