Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 11 martie 2015

ro

11 Mar, 2015 12:21 1330 Marime text
Deputatul UNPR Florin GHEORGHE a adresat luni, 9 martie, o întrebare Ministrului Muncii, doamnei Rovana Plumb, pe tema transferurilor contribuţiilor la fondul de pensii pentru românii plecaţi la muncă în străinătate: „Nu cred că mai este cineva în România care să nu ştie că fondul de pensii înregistrează deficite tot mai mari, de la un an la altul. De asemenea, atât Ministerul Muncii, cât şi asiguratorii privaţi ştiu că peste un deceniu fondul de pensii se va confrunta cu cea mai mare provocare din istoria post-decembristă, din perspectiva numărului de pensionari raportat la numărul de angajaţi şi cu toate acestea spunem că mai este mult timp până atunci. Nimeni nu are preocupări reale, chiar dacă ne dorim şi aşteptăm ca românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă. Eu cred că pentru a evita un colaps al pensiilor în viitorul apropiat, trebuie să acţionăm chiar de astăzi! Pentru acest motiv m-am adresat doamnei Rovana Plumb, Ministrul Muncii, solicitându-i să analizeze situaţia românilor plecaţi temporar la muncă în străinătate şi care, atunci când se vor întoarce în ţară, vor fi îndreptăţiţi la o pensie corespunzătoare muncii lor. Nu este vorba despre românii care s-au stabilit definitiv în străinătate sau care domiciliază perioade îndelungate de timp. Situaţia acestora este cât de cât clară. Este vorba despre ceilalţi peste un milion de români care încheie contracte legale de muncă pe perioade scurte şi care pendulează anual între România şi diferite locuri de muncă din Uniunea Europeană. Primesc ei transferuri la Pilonul II de pensii? Când şi cum li se recunoaşte acestora ca stagiu de cotizare perioada lucrată în străinătate? La nivel european este încă neclar cum se fac transferurile de contribuţii între statele membre, precum şi recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare între sistemele publice. De aceea, aştept din partea doamnei Rovana Plumb să ridice această problemă la nivelul Comisiei Europene cât mai curând, în sensul în care contribuţia să urmeze contribuabilul, iar românii care muncesc astăzi să primească o pensie dimensionată corespunzător la efortul lor de o viaţă ”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii