Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius - Miercuri, 12 Octombrie 2011

ro

12 Oct, 2011 23:47 1211 Marime text

Universitatea Ovidius din Constanţa a fost reprezentată la lucrările Forumului Internaţional Umanitar, care a avut loc la Baku, Azerbaidjan, de către prof.univ.dr. Eden Mamut, Director al Secretariatului Naţional Român al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN). Organizat în perioada 10-11 octombrie 2011, sub înaltul patonaj al preşedinţilor Ilham Aliyev şi Dimitri Medvedev, Forumul şi-a propus să fie un cadru pentru discuţii, dezbateri şi schimburi de opinii asupra temelor actuale şi de perspectivă ale societăţii umane în secolui XXI.

Lucrările Forumului au fost structurate în secţiuni plenare şi secţiuni tematice, dedicate unor teme cum ar fi: multiculturalismul şi dialogul intercultural, problemele etice în domeniul ştiinţelor medicale şi biologice, convergenţa ştiinţelor în abordarea provocărilor societăţii actuale, tehnologiile avansate şi în special tehnologiile informatice şi de comunicaţii, probleme legate de securitatea datelor în era digitală, impactul internetului şi al reţelelor sociale asupra formării opiniei, jurnalism şi politici, precum şi altor subiecte în consonanţă, asociate cu temele mai sus menţionate sau derivate din acestea.

Lucrările Forumului se înscriu în programul manifestărilor care marchează 20 de ani de independenţă a Republicii Azerbaidjan. Organizatorii au făcut eforturi deosebite, invitând personalităţi de marcă, savanţi, laureaţi ai premiilor Nobel, membri ai comunităţii academice, scriitori, jurnalişti, politicieni şi membri ai societăţii civile şi au oferit condiţii impecabile pentru buna desfăşurare a evenimentului.

Cei peste cinci sute de participanţi de pe toate continentele au avut prilejul de a asculta prelegeri şi opinii din partea unor personalităţi precum: prof. Ahmed Zewail de la Caltech SUA, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1999, Süleyman Demirel, fost Preşedinte al republicii Turcia, acad.Victor Sadovnichy, rectorul Universităţii de Stat din Moscova M. V. Lomonosov şi prof. Emil Constantinescu, fost Preşedinte al României, dar şi de a constata realizările de excepţie ale poporului azer din cele două decenii de independenţă.

Prof.univ.dr. Eden Mamut a prezentat în cadrul Forumului o temă legată de ecoinovare şi inginerie holistică pentru dezvoltare durabilă.

Forumul s-a dorit a fi un think tank, sintetizând ideile principale în contextul unei Declaraţii care a fost adoptată la finalul lucrărilor şi în care sunt prezentate o serie de propuneri şi puncte de vedere asupra problemelor tratate.

Folosind acest prilej, prof.univ.dr. Eden Mamut a avut întâlniri cu membrii RUMN din Azerbaidjan, în vederea evaluării stadiului actual al activităţilor şi în scopul abordării unor proiecte pe viitor.

La propunerea acad. Abel Maharramov, Rectorul Universităţii de Stat din Baku, a fost iniţiat un program de cercetare şi colaborare academică în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, care influenţează schimbările climatice. S-a constituit un grup de lucru, incluzând specialişti de la Ministerul Mediului din Azerbaidjan, Societatea Naţională de Petrol şi Gaze SOCAR, precum şi din cadrul mai multor institute ale Academiei de Ştiinţe din Azerbaidjan. În urma mai multor şedinţe de lucru, aceştia au definit un ansamblu de cinci proiecte, după cum urmează:

- Dezvoltarea unei metodologii de evaluare cantitativă şi calitativă a surselor de emisii de CO2 şi de alte gaze cu efect de seră;

- Dezvoltarea unui proiect demonstrativ de separare a CO2 din gazele arse şi injectarea acestora în puţurile de petrol de mică productivitate;

- Dezvoltarea unei metodologii de evaluare a riscurilor în vederea utilizării siturilor petrolifere pentru sechestrarea CO2;

- Identificarea unor direcţii inovative de utilizare a CO2 pentru producerea de noi materiale;

- Iniţiativă de cooperare interuniversitară în studiul proceselor şi fenomenelor de separare şi sechestrare a CO2.

La aceste proiecte sunt deja afiliate o serie de univesităţi, institute de cercetare şi corporaţii din UE, SUA, Coreea şi Japonia. Programul este înscris în cadrul iniţiaitvei Academic Impact a ONU şi va fi extins în perioada care urmează.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

12 octombrie 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii