Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniune Informală INFOstud dedicată domeniului ingineriei enegetice

ro

02 Jun, 2015 11:11 906 Marime text
Universitatea „Ovidius” din Constanţa, prin Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, a desfăşurat marți, 26 mai a.c., o nouă Reuniune informală INFOStud cu titlul „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă în domeniul ingineriei energetice”, în cadrul proiectului POSDRU „Proiectează-ţi cariera!” contract POSDRU/161/2.1/G/136624, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.
Obiectivul general al proiectului este asigurarea tranziției a 360 de studenți din Regiunea Sud-Est, respectiv a 180 de studenţi ai Universităţii „Ovidius” din Constanța, spre piața forţei de muncă, facilitând integrarea lor în societatea românească în calitate de membri productivi ai acesteia. Proiectul se adresează studenților, masteranzilor si absolvenţilor Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, aflaţi atât în etapa tranziției de la școală la viața activă, cât și celor aflaţi în etapa construirii carierei profesionale.
Agenda întâlnirii Reuniunii informale INFOStud, adresată domeniului energetic, a cuprins o prezentare cu privire la obiectivele generale şi specifice ale proiectului „Proiectează-ţi cariera!”, informarea participanţilor cu privire la activităţile derulate, punându-se accent pe importanţa consilierii şi orientării profesionale în vederea construirii unei cariere de succes în domeniul ingineriei energetice.
Discuţiile cu privire la parteneriatele de practică și convenţiile de practică în cadrul proiectului „Proiectează-ţi cariera!” s-au derulat în prezenţa a doi potenţiali parteneri al Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, certificându-se astfel sustenabilitatea proiectului în legătură cu obiectivul specific adresat stagiilor de practică ale studenţilor: SC ERCON COMPANY SRL Constanta şi SC WATT UNIT SRL Constanţa.
Reprezentanţii acestor companii au prezentat, într-un mod inedit şi atractiv, activitatea societăţilor, precum și diferite situaţii cu care se confruntă acestea şi în care viitorii angajaţi trebuie să adopte decizia corectă. Discuţiile interactive au condus la conştiintezarea celor prezenţi asupra drepturilor și obligaţiilor ce le revin în calitate de angajați. Finalizarea prezentării acestora a constat în simularea unui interviu de angajare în cadrul companiilor, urmat de numeroase întrebări ale participanţilor și discuţii pe tema stagiilor de practică şi importanţa consilierii şi orientării profesionale.
Astfel, reuniunea INFOstud, dedicată, în această lună, domeniului Ingineriei Enegetice din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă a prezintat informaţii legate de corelarea abilităţilor şi competenţelor profesionale și  transversale dobândite în studiile universitare şi postuniversitare cu cerinţele angajatorilor în sensul unei bune planificări privind dezvoltarea personală în carieră. Universitatea „Ovidius” din Constanța, prin Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă (FIMIM), pregăteşte specialişti în domeniul logisticii industriale, autovehiculelor rutiere, utilajelor, instalaţiilor, sistemelor şi echipamentelor portuare, navale şi marine precum și în domeniul energetic.
SC ERCON COMPANY SRL Constanta este o societate comercială cu capital exclusiv privat, înfiinţată în august 1994 al carui principal obiect de activitate îl constituie realizarea instalaţiilor electroenergetice în construcţii montaj. În ultimii ani, societatea a reuşit să acumuleze o vastă experienţă în realizarea instalaţiilor electroenergetice având atestare ANRE de tip B, C1A și C2A pentru mai multe operațiuni, cum ar fi: proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4-20 kV și posturi de transformare cu tensiune nominală superioară de cel mult 20 kV, executarea liniilor electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0.4 – 20 Kv; executarea și repararea posturilor de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 Kv; executarea și repararea instalațiilor de împământare pentru orice tip de obiectiv și pentru toate tipurile de instalații electroenergetice menționate. În contextul economiei de piaţă, S.C. Ercon Company S.R.L. a reuşit să-şi impună cu succes un sistem de Management al Calităţii lucrărilor executate, sistem certificat de către Autoritatea Feroviară Română – AFER – din Bucureşti, în concordanţă cu prevederile şi cerinţele standardului internaţional SR EN ISO 9001/2001, precum și sistem de calitate certificat ISO 9001 CERTIND, sistem de management de mediu ISO 14001 CERTIND și sistem de management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS18001CERTIND. Societatea Ercon Company S.R.L. oferă soluții complete din faza de proiectare, execuție până la faza de asigurare service garanție și postgaranție în instalații electrice civile și industriale.
SC WATT UNIT SRL Constanţa este o societate comercială înființată în anul 2009 sub numele de 3D Advanced Energy. Este o companie de Inginerie, Procurare și Management de Proiect a sistemelor electrice integrate formată din specialiști cu experiență în domeniu. S-a dezvoltat și consolidat, iar în anul 2012 s-a transformat în WATT UNIT. Conduce proiecte mari și complicate sau mici si experimentale pe baza unor documetatții tehnologie pentru orice tip de solicitare: proiectare și execuție instalații electrice de joasă tensiune, automatizări și SCADA;  proiectare și uzinare tablouri electrice;  dirigenție de șantier; management de proiect. Electrifică prin proiectare, achiziții de materiale, contractare, instalare, consultanță și project management iar principalul decident este întotdeauna clientul, în calitate de proprietar. Alte activități: elaborarea unui caiet de sarcini; alegerea și proiectarea unei soluții; selecția furnizorilor; contractele pentru achiziția de echipamente; emiterea garanțiilor pentru echipamente; executarea instalațiilor electrice; uzinarea tablourilor electrice; SCADA. WATT UNIT este certificată ISO 9001/2008 și atestată ANRE, tip Bp. Lucrează numai cu materiale de calitate și alege numai furnizori care pot garanta calitate.
Prezentarea societăților, precum și simularea interviului de angajare în cadrul acestora au condus la creșterea potenţialului accesării unui loc de muncă în concordanţă cu propriile aspiraţii şi nivelul de pregătire și reprezintă o nouă metodă ce creşte flexibilitatea şi dinamismul în abordarea unoi noi proiecte ale carierei personale.
Reuniunea INFOSTUD derulată a fost un real succes partenerial tripartit: Univesitate - Student/Masterand/Absolvent -Angajator.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii