Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PROGRAMUL ZILEI de luni, 18 mai 2015

ro

18 May, 2015 09:26 1000 Marime text
PROGRAMUL ZILEI de luni, 18 mai 2015

9:00 – 11.00                  – Activităţin în comisii parlamenare
 
12.30                            – Şedinţa pregătitoare a Biroului permanent al Senatului României
 
13.00                            – Şedinţa Biroului permanent al Senatului României
 
14.00 – 16.00                – Lucări în grupurile parlamentare
 
16.00 – 18.00                – Lucrări în plenul Senatului României
Dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple ’’Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului muncii: copiii României și alocația lor de 42 de lei’’ (ora 16,00)
Dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
Vot final (inițiative legislative cu caracter organic) 
18.00 – 18.15                – Pauză
 
18.15 – 19.45                – Întrebări, Interpelări şi Răspunsuri
 
 
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI ROMÂNIEI
 
Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege
 
Nr. Punct P.L. Descriere Rezoluție
1 Dezbaterea și votul asupra moțiunii simple cu tema: ’’Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului muncii: copiii României și alocația lor de 42 de lei ’’

 
Dezbaterea și votul asupra moțiunii simple cu tema: ’’Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului muncii: copiii României și alocația lor de 42 de lei ’’

 
 
2  L104/23.02.2015 Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 14 mai 2015, a următoarei inițiative legislative:
 
1.      Propunerea legislativă - Lege pentru instituirea Zilei Creaţiei Populare.   
Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 14 mai 2015, a următoarei inițiative legislative:
 
1.      Propunerea legislativă - Lege pentru instituirea Zilei Creaţiei Populare.   

 
 
3   Aprobarea  procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unor  iniţiative legislative Aprobarea  procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unor  iniţiative legislative  
 
  1. Iniţiative legislative
 
Nr. Punct P.L. Descriere Rezoluție
1 L96/23.02.2015 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. – adoptat tacit de Camera Deputaţilor 
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
                       Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise (+ amendament respins)
Caracterul legii: organică
 
2 L507/30.09.2013 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2013 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea unor acte normative.  adoptat de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                        Comisia economică, industrii şi servicii
                        Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
 
3 L642/18.11.2013 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. - adoptat de Camera Deputaţilor    
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital 
                       Comisia economică, industrii şi servicii                     
                       Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise (+ amendament respins)
Caracterul legii: organică


 
 
 
  1. Vot final
 
Nr. Punct P.L. Descriere Rezoluție
1 L415/23.05.2011 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.– adoptat tacit de Camera Deputaţilor  - prioritate legislativă a Guvernului –reluare vot
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport 
                       Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială                        
Caracterul legii: organică
 
2 L245/22.04.2014 Proiectul  de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. - adoptat de Camera Deputaţilor     – reluare vot
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Caracterul legii: organică
 
3 L159/24.02.2014 Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2013 pentru completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.  - adoptată de Camera Deputaţilor – reexaminare/16.02.2015 (la solicitarea Preşedintelui României) reluare vot
Comisie fond: Comisia pentru cultură şi media
                        Raport de respingere (a legii privind respingerea ordonanţei)
Caracterul legii: organică
 
4  L145/15.04.2015 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 68 al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.– respinsă de Camera Deputaţilor                                                                     
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                       Raport de respingere
Caracterul legii: organică

 
 
5  L405/27.04.2006 Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. – respinsă de Camera Deputaţilor – reexaminare/16.02.2015 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1029/08.10.2008)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări 
                       Raport de respingere (a legii)
Caracterul legii: organică       
 
6 L121/23.03.2015 Propunerea legislativă privind modificarea proiectului de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice. – respinsăde Camera Deputaţilor                                                                     
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
                        Raport de respingere
Caracterul legii: organică

 
 
7 L119/23.03.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. – respinsă de Camera Deputaţilor                                                                    
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
                       Raport de respingere
Caracterul legii: organică

 
 
8  L141/15.04.2015                                                                    

 
Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.– adoptată de Camera Deputaţilor                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                       Raport de admitere cu un amendament admis
Caracterul legii: organică

 
 
9  L142/15.04.2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 18 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.– respinsă de Camera Deputaţilor                                                                    
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
                       Raport de respingere
Caracterul legii: organică

 
 
10 L697/24.11.2014 Propunerea legislativă pentru completarea art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare. - adoptată tacit de Camera Deputaţilor                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină,  imunităţi şi validări
                        Raport de respingere
Caracterul legii: organică 

 
 
11 L694/24.11.2014  Propunerea legislativă privind completarea art. 26 din Legea nr. 215/2001 administraţiei publice locale– adoptată tacit de Camera Deputaţilor                                                                       
Comisie fond: Comisia    comună   a  Camerei  Deputaţilor  şi  Senatului pentru elaborarea    
                       propunerilor legislative privind  legile  electorale, privind  modificarea Legii
                       partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor
                       electorale
                       Raport de respingere
Caracterul legii: organică 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii