Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea domnului senator Titus Corlăţean la lucrările sesiunii de Primăvară a Adunării parlamentare NATO (AP - NATO) de la Budapesta

ro

18 May, 2015 21:08 849 Marime text
Domnul senator Titus CORLĂŢEAN a participat la Budapesta, în perioada 16-17 mai 2015, în cadrul delegaţiei parlamentare a României, la lucrările sesiunii de Primăvară a Adunării parlamentare NATO (AP - NATO).
 
Senatorul Corăţean a participat la reuniunile Comisiei Politice şi respectiv Comisiei apărare şi securitate, precum şi la reuniunea Grupului politic Socialist, unde este afiliat.
 
Parlamentarul român a avut mai multe intervenţii în cadrul reuniunilor menţionate, care au vizat în special evoluţiile de securitate din flancul estic al Alianţei, cele legate de aspiraţiile europene şi/sau euroatlantice ale Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei, politica „uşilor deschise”, măsurile de reasigurare decise la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, inclusiv cu privire la România, rolul NATO şi UE în asigurarea securităţii energetice în regiunea Mării Negre, etc.
 
Senatorul Colăţean a propus o serie de amendamente la proiectul de raport al Adunării Parlamentare pe tema „Rusia şi securitatea euro-atlantică” (raportor Ojars Eriks Kalnins, Letonia), în special cel referitor la necesitatea reafirmării principiului dreptului suveran al statelor aliate de a realiza propriul sistem de apărare antibalistică, în scopul protecţiei naţiunilor aliate, în contextul declaraţiilor inamicale recente ale unor înalţi oficiali ruşi, care vizau contribuţia României la acest proiect. Amendamentul a fost acceptat de raportor.
 
În marja reuniunilor de la AP-NATO, senatorul Corlăţean a avut o serie de contacte cu congresmanul american Michael Turner, Preşedintele AP-NATO, membri ai delegaţiilor parlamentare americană, britanică, ungară, letonă, etc., precum şi cu membri ai delegaţiilor parlamentare din statele candidate sau având statut de observator ori invitat, precum Georgia, Republica Moldova, Suedia, delegaţia parlamentară palestiniană, etc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii