Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea Preşedintelui Senatului României

ro

17 Jun, 2015 19:00 1043 Marime text
Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 17 iunie 2015, cu domnul Aníbal Cavaco Silva, preşedintele Republicii Portugheze, în cadrul vizitei de stat pe care înaltul oficial portughez o întreprinde în România, împreună cu membri ai Guvernului şi ai Parlamentului din Portugalia.
Din partea română au luat fost prezenţi la întrevedere senatorii: Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Senatului, Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Parlamentului României pentru aderarea României la Schengen, Marin Cotescu, preşedintele Grupului de prietenie România-Portugalia, membru al Grupului parlamentar PNL, Daniel Barbu, membru al Grupului parlamentar Liberal Conservator şi Laszlo Attila, membru al Grupului parlamentar al UDMR.
În cadrul întrevederii, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat relaţiile excelente de colaborare şi prietenia dintre cele două ţări, caracterizate prin legături puternice şi schimburi în plan politic, economic şi cultural. Domnia sa a evocat rolul deosebit de important al discuţiilor informale pe care le-a avut în 2004, după desemnarea sa ca Prim Ministru, cu domnul Anibal Cavaco Silva, discuţii legate de etapele procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
De asemenea, preşedintele Senatului şi-a exprimat satisfacţia pentru prezenţa în spaţiul economic românesc a unui număr semnificativ de investitori portughezi, care contribuie la progresul economic al ţării noastre, în condiţiile în care România a depăşit momentul crizei financiare şi înregistrează una din cele mai mari creşteri economice din cadrul UE.
Preşedintele Republicii Portugheze, domnul Aníbal Cavaco Silva a apreciat, la rândul său, parcursul pozitiv al României în cadrul UE, subliniind totodată rolul important pe care ţara noastră îl are la frontiera de est a Uniunii Europene şi arătând că Portugalia sprijină în continuare eforturile României de aderare la Spaţiul Schengen. Domnia sa a remarcat preocupările şi abordările comune, în plan european, ale celor două ţări, în domeniul securităţii energetice, combaterii şomajului, creşterii economice şi apărării. A fost subliniată, de asemenea, contribuţia importantă pe care comunitatea românească din Portugalia, o comunitate semnificativă numeric şi bine integrată în societate, o are la progresul economic şi social al ţării.
Exprimându-şi, la rândul său, satisfacţia pentru calitatea relaţiilor politice, economice şi culturale româno-portugheze, domnul senator Titus Corlăţean a apreciat colaborarea foarte bună în domeniul apărării, mai ales în contextul crizei din Ucraina, precum şi atenţia pe care Portugalia o acordă frontierei de Est a UE şi NATO.
În încheiere a fost reafirmat interesul reciproc pentru consolidarea relaţiilor în plan bilateral şi pentru intensificarea dialogului în domeniul economic şi al relaţiilor externe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii